StiripesurseDiasporaÎn jur de 12 de ofiţeri ruși, sancţionaţi pentru trimiterea a...

În jur de 12 de ofiţeri ruși, sancţionaţi pentru trimiterea a 600 de recruţi în războiul din Ucraina

Publicat:

Armata rusă a anunţat marţi că aproximativ 12 ofiţeri au fost sancţionaţi pentru trimiterea a circa 600 de recruţi pe front în Ucraina, fapt recunoscut de însuşi preşedintele Vladimir Putin, la două săptămâni de la începerea “operaţiunii militare speciale”, aşa cum numeşte Kremlinul invazia sa în Ucraina, relatează EFE şi DPA, potrivit agerpres.  

Parchetul militar a adoptat măsuri disciplinare împotriva a circa 12 ofiţeri, între care măsura excluderii din cadrul forţelor armate.

Citește și : Viaţa după pandemie: Beijingul îşi redeschide restaurantele

În cadrul unei intervenţii în faţa Senatului (Consiliul Federaţiei), Artur Ieghiev, procuror militar al Districtului militar Vest, a explicat că în “operaţiunea specială” din Ucraina au fost implicaţi aproximativ 600 de recruţi, dar a adăugat că “toţi au aduşi înapoi într-o perioadă scurtă de timp”.

În pofida sesizărilor din partea presei, activiştilor şi familiilor, atât Ministerul rus al Apărării, cât şi Vladimir Putin au negat la început că recruţii au participat la lupte în Ucraina, însă la 9 martie liderul de la Kremlin a dat ordin să se efectueze o anchetă în acest caz.


În contextul informaţiilor potrivit cărora recruţii ruşi au fost cei care şi-au pierdut viaţa în număr mare în primele zile ale războiului sau au fost capturaţi, Kremlinul a insistat pe faptul că preşedintele Putin dăduse ordin armatei înaintea declanşării intervenţiei militare “să excludă categoric” participarea recruţilor care efectuează serviciul militar de la “orice misiune” pe teritoriul Ucrainei.

Până în prezent, nu se ştie câţi militari ruşi au murit în luptă şi dacă cei care au fost capturaţi au fost deja eliberaţi.

Potrivit presei, printre cei 27 de marinari daţi dispăruţi oficial de către autorităţile ruse în urma naufragiului crucişătorului ‘Moskva’ – nava amiral a Flotei ruse din Marea Neagră – se aflau şi mai mulţi recruţi.

Citeşte şi:  Putin i-a transmis lui Guterres că încă este posibilă o soluţie diplomatică în Ucraina

Membrii echipajului crucişătorului ‘Moskva’ au fost incluşi în cele din urmă în categoria participanţilor la campania militară în Ucraina pentru ca familiile lor să poată primi indemnizaţii şi pensii, după cum a relatat marţi publicaţia independentă rusă Meduza.io. Cu toate acestea, autorităţile ruse nu recunosc în mod oficial participarea crucişătorului “Moskva” la campania militară din Ucraina, susţinând în continuare că nava s-a scufundat în urma unui incident la bord şi nu din cauză că a fost lovită de două rachete ucrainene.

La sfârşitul lunii martie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, asigura că toţi cei 134.500 de recruţi înrolaţi în armată în primavară în cadrul serviciului militar obligatoriu nu vor fi trimişi în zonele de conflict.

Până în prezent, Kremlinul a refuzat să declare mobilizare generală sau parţială a populaţiei, o măsură căreia i se opune majoritatea ruşilor, deşi două treimi dintre locuitorii acestei ţări, potrivit sondajelor, susţin operaţiunea militară ordonată de Putin, notează EFE.

Cu toate acestea, informaţii care circulă pe reţelele de social media relevă totuşi că are loc o mobilizare ascunsă în Rusia, potrivit portalului independent Media.Zona.

Citește și : Totul pentru petrol! Casa Albă pare să şteargă cu buretele implicarea lui MbS în asasinarea lui Khashoggi

Unii experţi şi foşti ofiţeri în armata rusă consideră că Putin va trebui să crească numărul de soldaţi în Ucraina dacă doreşte să realizeze “demilitarizarea” deplină a acestei ţări, “demilitarizarea” fiind unul din scopurile declarate ale “operaţiunii speciale militare” ruse în Ucraina, însemnând de fapt distrugerea armatei ucrainene.

Rusia a recunoscut la 25 martie moartea a 1.351 de soldaţi ai săi în războiul pe care îl duce în Ucraina, iar de atunci nu a mai revenit asupra acestui bilanţ, mai notează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aproape 700 de copii ucraineni au fost uciși de la începutul războiului

Aproape 700 de copii ucraineni au fost uciși și aproximativ 2.500 răniți de forțele ruse de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei...

Trump condamnă bombardamentul ‘îngrozitor’ al Rusiei asupra Ucrainei și susține că „un acord este posibil

Președintele SUA, Donald Trump, a condamnat bombardamentul masiv lansat ieri de Rusia asupra Ucrainei.El a descris bombardamentul drept „îngrozitor” și a afirmat că,...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Maia Sandu condamnă atacurile rusești din Ucraina

Președinta Maia Sandu a condamnat bombardamentele lansate de Rusia asupra mai multor orașe din Ucraina, soldate cu victime în rândul civililor.Într-o postare publicată pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.