StiripesurseȘtirile zileiPeste o sută de persoane intoxicate cu dioxid de sulf în...

Peste o sută de persoane intoxicate cu dioxid de sulf în Chile

Publicat:

Peste 100 de locuitori din două oraşe din centrul-vestul Chile au fost intoxicaţi cu dioxid de sulf provenit de la instalaţii industriale, al doilea episod de poluare gravă în trei zile, a declarat miercuri un oficial de mediu, relatează AFP, potrivit agerpres.

În total, 105 locuitori ai oraşelor Quintero şi Puchuncavi au primit îngrijiri medicale la un spital local, potrivit unui comunicat al instituţiei chiliene responsabile de mediu.

Citeşte şi: Un avion militar S-A PRĂBUŞIT în SUA – Black News

Acesta este al doilea episod similar înregistrat în această săptămână după ce peste 75 de persoane – inclusiv cel puţin 50 de elevi – au fost intoxicaţi luni cu o concentraţie mare de dioxid de sulf, de cinci ori mai mare decât în mod normal.

Autorităţile au declarat urgenţă de mediu în cele două localităţi în care cursurile au fost suspendate, activitatea fizică interzisă şi toate sursele de încălzire interzise în condiţiile în care temperaturile sunt scăzute odată cu apropierea iernii în emisfera sudică.


Parchetul chilian a deschis o anchetă.

Un oficial de mediu, Emanuel Ibarra, a ordonat ca şase companii să ia măsuri pentru a-şi “limita producţia”.

El ordonase deja companiei miniere publice Codelco – cel mai mare producător de cupru din lume – şi unei centrale termoelectrice să reducă poluarea.

Oraşele Quintero şi Puchuncavi, situate la nord de Valparaiso şi numite de Greenpeace “Cernobâlul din Chile”, găzduiesc companii de minerit, petroliere, de ciment, gaze şi produse chimice.

Citește și: Joe Biden: Democraţia este ‘un element esenţial’ pentru viitorul continentului american – Black News

Dioxidul de sulf, un indicator al poluării legat de combustibilii fosili, este unul dintre aşa-numiţii poluanţi “clasici” ai aerului, alături de particulele în suspensie, ozonul, dioxidul de azot şi monoxidul de carbon.

Poluarea a crescut în această zonă locuită de 50.000 de persoane după ce guvernul chilian a transformat-o din 1958 într-un centru industrial care găzduieşte în prezent patru centrale electrice pe cărbune şi rafinării de petrol şi cupru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.