StiripesurseȘtirile zileiCongresul american adoptă o lege menită să atace costurile uriaşe de...

Congresul american adoptă o lege menită să atace costurile uriaşe de transport maritim – VIDEO

Publicat:

Congresul american a adoptat luni o lege pentru a împiedica transportatorii maritimi să umfle preţurile, în contextul în care inflaţia bate noi recorduri, notează AFP, potrivit agerpres.

Textul, adoptat deja în unanimitate de Senat la mijlocul lui martie, a fost votat cu o largă majoritate de Camera Reprezentanţilor, 369 de voturi contra 42.

Citeşte şi: Curtea de Apel din Londra permite primul zbor de deportare a migranților în Rwanda – Black News

“Această lege va ajuta la reducerea costurilor pentru familii şi la asigurarea unui tratament echitabil pentru întreprinderile americane”, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele SUA, Joe Biden, într-un comunicat.

“Astăzi, Congresul controlat de democraţi ia o nouă măsură în lupta împotriva poverii creşterii preţurilor”, a salutat şi preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.


Această lege are ca scop îmbunătăţirea reglementării transportatorilor maritimi, permiţând, printre altele, unui organism dedicat să investigheze practicile lor comerciale.

“Inflaţia este cea mai mare sursă de frustrare în America în acest moment, iar liniile de aşteptare din porturile noastre unul dintre factorii majori de creştere a preţurilor pe care îl abordăm în acest proiect de lege”, a explicat Chuck Schumer, liderul democraţilor din Senat.

Citeşte şi: Curtea de Apel din Londra permite primul zbor de deportare a migranților în Rwanda – Black News

“Nu va rezolva totul, dar va ajuta foarte mult”, a estimat anterior Joe Biden într-o înregistrare video postată joi pe Twitter.

Lupta împotriva inflaţiei riscă să afecteze economiei americane, stârnind chiar temeri legate de recesiune, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.