StiripesurseȘtirile zileiLumea cheltuieşte tot mai mult pentru armele nucleare

Lumea cheltuieşte tot mai mult pentru armele nucleare

Publicat:

Cheltuielile puterilor nucleare pentru a-şi moderniza arsenalele atomice au crescut cu aproape 9% în 2021, pentru a atinge 82,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), citat marţi de France Presse, potrivit agerpres.

Numai Statele Unite au cheltuit 44,2 miliarde de dolari pentru programul lor nuclear anul trecut, cu 12,7% mai mult faţă de anul precedent, iar China a cheltuit 11,7 miliarde de dolari (+10,4%), potrivit acestui raport publicat marţi.

Citeşte şi: Discuţie ‘deschisă’ şi ‘productivă’ între consilierii preşedinţilor Biden şi Xi – Black News

Bugetele alocate armelor nucleare de Rusia (8,6 miliarde), Franţa (5,9 miliarde) şi Marea Britanie (6,8 miliarde) au crescut uşor, adaugă ICAN, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2017 după ce a lucrat neobosit la tratatul pentru interdicţia armelor nucleare, ratificat de 59 de ţări, dar de niciuna dintre puterile nucleare.

Pakistanul a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pe arme nucleare, faţă de 1 miliard de dolari cu un an mai înainte, în timp ce India şi-a redus cheltuielile în acest sector la 2,3 miliarde (de la 2,5 miliarde în 2020), potrivit raportului.


Israelul, care nu a recunoscut oficial niciodată că deţine bomba nucleară, i-a alocat 1,2 miliarde, ca şi anul precedent, potrivit ICAN, care evaluează la 642 milioane de dolari bugetul pe care Coreea de Nord l-a consacrat în 2021 programului său nuclear, faţă de 700 de milioane în 2020.

Banii contribuabililor au fost folosiţi pentru a atribui noi contracte companiilor private (30,2 miliarde de dolari în total), pentru ca ele să modernizeze arsenalele nucleare ale marilor puteri, iar aceste companii private au achiziţionat la rândul lor serviciile centrelor de reflecţie şi ale grupurilor de presiune pentru a apăra utilitatea armelor nucleare, adaugă ONG-ul, care denunţă un cerc vicios pro-nuclear.

Vezi şi: Congresul american adoptă o lege menită să atace costurile uriaşe de transport maritim – VIDEO – Black News

“Acest raport arată că armele nucleare nu servesc la nimic”, a comentat Alicia Sanders-Zakre, coordonator de cercetare la ICAN. “Ţările cu arme nucleare au cheltuit cu 6,5 miliarde de dolari mai mult în 2021 şi nu au fost capabile să oprească o putere nucleară să declanşeze un război în Europa”, a estimat ea, referindu-se la invazia Ucrainei de către Rusia.

“De aceea avem nevoie de dezarmare nucleară multilaterală mai mult ca niciodată”, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.