StiripesurseȘtirile zileiAleksei Navalnîi a fost transferat într-o locaţie necunoscută

Aleksei Navalnîi a fost transferat într-o locaţie necunoscută

Publicat:

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost transferat din colonia penitenciară în care se afla într-o locaţie necunoscută, a declarat marţi un colaborator apropiat, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Unde se află acum Aleksei şi în ce colonie este transportat nu ştim”, a declarat Leonid Volkov, colaborator apropiat al lui Navalnîi, într-o postare de Telegram.

Citeşte şi: Discuţie ‘deschisă’ şi ‘productivă’ între consilierii preşedinţilor Biden şi Xi – Black News

Navalnîi, cel mai important lider al opoziţiei din Rusia din ultimul deceniu, a fost încarcerat pentru doi ani şi jumătate pe motiv că ar fi încălcat termenii eliberării condiţionate în februarie 2021 după ce s-a întors din Germania, unde s-a restabilit în urma otrăvirii cu un agent neurotoxic despre care susţine că a fost comandată de Kremlin.

Pe 24 martie, Navalnîi a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare pentru fraudă şi sfidarea unui tribunal. Liderul opoziţiei susţine că acuzaţiile împotriva lui sunt fabricate şi menite să împiedice realizarea ambiţiilor sale politice.


Judecătorul a ordonat ca Navalnîi, care a caracterizat campania militară a Rusiei din Ucraina drept “prostească”, să fie transferat într-o închisoare de maximă securitate, unde drepturile la vizitare şi de corespondenţă vor fi reduse.

Navalnîi şi-a executat până acum sentinţa la Colonia corecţională nr. 2, o colonie penitenciară de la Pokrov, aflată la 119 km est de Moscova.

Vezi şi: Congresul american adoptă o lege menită să atace costurile uriaşe de transport maritim – VIDEO – Black News

Reţeaua politică a lui Navalnîi a fost în mare parte destructurată de la încarcerarea sa, fiind clasificată drept organizaţie “extremistă”. Colaboratorii de prim-rang şi organizatorii au fost fie încarceraţi, fie forţaţi să părăsească ţara.

Navalnîi a declarat în urmă cu două săptămâni că a fost pus sub acuzare într-un nou dosar penal pentru crearea unei organizaţii extremiste şi incitare la ură împotriva autorităţilor, infracţiuni care pot atrage o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MEC a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante. Tinerii profesori pot primi până la 375.000 de lei

Ministerul Educației și Cercetării a lansat concursul de repartizare în funcțiile didactice vacante pentru anul de studii 2026–2027. Dosarele pot fi depuse în perioada...

4 granturi de câte 5.000 de dolari pentru proiecte despre climă și egalitate de gen

Dacă ai o idee care leagă schimbările climatice de egalitatea de gen, poți aplica la un nou program de granturi lansat de Rețeaua Națională...

Ministerul Energiei: Țara noastră continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic

Republica Moldova continuă să avanseze în procesul de integrare europeană în sectorul energetic. Astfel, țara noastră a înregistrat progrese semnificative atât în implementarea reformelor...

Numărul moldovenilor care citesc a scăzut în ultima perioadă

Cititul devine o activitate tot mai rar practicată în Republica Moldova, arată datele unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică. Deși numărul persoanelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.