StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud : Delegația nord-coreeană a ajuns pentru ceremonia de...

Coreea de Sud : Delegația nord-coreeană a ajuns pentru ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice

Publicat:

O delegaţie nord-coreeană la nivel înalt, condusă de un general cunoscut ca un partizan al liniei dure a Phenianului, a sosit în Coreea de Sud pentru a participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, a anunţat duminică Seulul, transmite AFP.

Cei opt membri ai acestei delegaţii oficiale, care este condusă de generalul Kim Yong Chol, au trecut Zona Demilitarizată (DMZ), care divizează peninsula, pe la postul de frontieră Dorasan, la nord de Seul, a indicat un purtător de cuvânt al ministerului sud-coreean al Unificării, conform agerpres.

Delegaţia va asista duminică la ceremonia de închidere a JO de la Pyeongchang care, după doi ani de tensiuni în peninsulă, au contribuit la o spectaculoasă destindere în regiune.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția privind armistițiul umanitar de 30 de zile în Siria

Sosirea generalului Kim Yong Chol a provocat iritarea opoziţiei sud-coreene, care a manifestat contra venirii sale.


Aceasta îl consideră drept un criminal de război care merită pedeapsa cu moartea, generalul fiind suspectat că a condus o perioadă Biroul general de recunoaştere ce gestionează operaţiunile nord-coreene de spionaj şi că a ordonat inclusiv torpilarea corvetei sud-coreene Cheonan în 2010, operaţiune soldată cu 46 de morţi.

A fost de asemenea anunţată pentru această ceremonie de închidere prezenţa fiicei mai mari a preşedintelui american, Ivanka Trump, ceea ce provoacă o dilemă protocolară pentru organizatori, deoarece aceasta din urmă nu intenţionează să întâlnească delegaţia Coreei de Nord.

Tatăl său, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un, au schimbat multiple ameninţări şi insulte în cursul ultimelor luni.

Pentru festivitatea de deschidere, liderul nord-coreean a trimis-o pe sora sa, Kim Yo Jong, care s-a aflat la numai câteva rânduri de vicepreşedintele american Mike Pence. Ea nu i-a vorbit, dar a profitat de vizita sa istorică în Sud – prima a unui membru al dinastiei ce conduce Nordul în decurs de decenii – pentru a-l invita pe preşedintele sud-coreean la un summit la Phenian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

Un fermier și-a transformat vechiul tractor în vehicul electric

Un fermier și-a transformat tractorul vechi de peste 50 de ani în vehicul electric. Proiectul nu s-a încheiat deoarece fermierul vrea ca bateria tractorului...

OpenAI: ChatGPT a fost folosit într-o campanie de propagandă atribuită Chinei

OpenAI susține că a identificat mai multe operațiuni de influență asociate unor grupări chineze care ar fi folosit ChatGPT pentru a genera conținut propagandistic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.