StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul retrage un apropiat al preşedintelui venezuelean Maduro de pe lista...

Washingtonul retrage un apropiat al preşedintelui venezuelean Maduro de pe lista neagră a Trezoreriei

Publicat:

Washingtonul a retras vineri de pe lista sa neagră un apropiat al preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, în cadrul relaxării unor sancţiuni împotriva Venezuelei cu scopul de a promova reluarea dialogului dintre şeful statului şi opoziţia condusă de Juan Guaido şi susţinută de Washington, scrie AFP, potrivit agerpres

Carlos Erik Malpica Flores, fost cadru de conducere al companiei petroliere naţionale PDVSA şi nepot al Primei Doamne a Venezuelei, a fost scos de pe lista neagră a Trezoreriei americane, potrivit unui document publicat pe site-ul acestui minister.

Citește și : Olanda şi-a retras obiecţiile faţă de acordarea statutului de ţară candidată la UE pentru Ucraina

Numele său a fost menţionat de presa americană la mijlocul lui mai, când Statele Unite au anunţat o relaxare foarte limitată a sancţiunilor grele împotriva Venezuelei, gest care ar trebui să încurajeze reluarea dialogului dintre preşedintele Nicolas Maduro şi opoziţie.

La 4 iunie, Nicolas Maduro a salutat “măsurile uşoare, dar semnificative” luate de Statele Unite pentru “a acorda licenţe” companiilor petroliere, astfel încât acestea să poată opera în Venezuela.


Sancţiunile impuse în 2019, în special un embargo petrolier, au vizat înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere după controversatele alegeri din 2018 care au condus la realegerea sa.

Preşedintele american, Joe Biden, a discutata telefonic la 8 iunie cu Juan Guaido în marja Summitului Americilor, unde Washingtonul nu l-a invitat pe Nicolas Maduro.

Citește și : Olaf Scholz: ‘Este necesară menţinerea dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin’

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a anunţat două zile mai târziu că autorităţile şi opoziţia din Venezuela “intenţionează” să reia dialogul politic la Ciudad de Mexico şi a reiterat că Washingtonul este “pregătit cu adevărat să sprijine” orice efort de dialog.

Venezuela, supusă unui val de sancţiuni americane, se confruntă cu o criză economică foarte gravă, iar locuitorii săi emigrează în număr mare pentru a scăpa de mizerie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copiii din diasporă, invitați să descopere Chișinăul prin activități la Biblioteca municipală, între 10 și 15 august

Copiii din diasporă cu vârste între 7 și 12 ani vor putea descoperi Chișinăul printr-o serie de activități educative și creative gratuite. Între 10...

Peste 14.500 de solicitări la ambulanță, în perioada 13-19 iunie

Dispeceratul comun de urgență al IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.544 de solicitări în perioada 13-19 iunie. Dintre acestea,...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.