StiripesurseSintezeDubai anunţă transformarea spaţiului în care s-a desfăşurat Expo 2020 într-un...

Dubai anunţă transformarea spaţiului în care s-a desfăşurat Expo 2020 într-un oraş ‘futurist’

Publicat:

Spaţiul în care s-a desfăşurat Expo 2020 va deveni în octombrie “Expo City Dubai”, un oraş “futurist” care va găzdui sedii ale unor mari companii, un centru expoziţional şi un nou muzeu, au anunţat luni reprezentanţii acestui emirat din regiunea Golfului Persic, informează AFP, potrivit agerpres.   

Pe 31 martie, cu ocazia închiderii acestei expoziţii universale, organizatorii au dat asigurări spunând că spaţiul impresionant care a găzduit evenimentul – de două ori mai mari decât suprafaţa principatului de Monaco şi care a costat 7 miliarde de dolari – nu va fi abandonat.

Citește și :  Prinţul William al Marii Britanii împlineşte 40 de ani

“Astăzi, anunţăm transformarea sitului expoziţiei în Expo City Dubai”, un nou oraş care ilustrează ambiţiile Dubaiului, a scris pe Twitter şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, liderul acestui emirat şi vicepreşedintele Emiratelor Arabe Unite.

“Acest oraş nou va găzdui un nou muzeu, un centru de expoziţii şi sediile generale ale unor companii din domeniul tehnologiilor de vârf, precum şi pe cele ale unor întreprinderi mici şi mijlocii”, a adăugat el.


Viitorul oraş, conectat cu portul şi două aeroporturi din Dubai, va găzdui mai ales sediul DP World, operatorul portului din acest emirat, deţinut de grupul german Siemens, şi mai multe companii mici şi mijlocii, a precizat un comunicat publicat de serviciul de presă al şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, care evocă o destinaţie “futuristă” şi “respectuoasă faţă de mediul înconjurător”.

Atracţiile principale, precum domul Al Wasl (monumentul cultural aflat în centrul expoziţiei universale) şi mai multe pavilioane naţionale, în special cele ale Emiratelor Arabe Unite, Egiptului, Marocului şi Arabiei Saudite, vor fi menţinute.

Amânată cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, expoziţia universală Dubai 2020, prima manifestare de acest tip organizată în Orientul Mijlociu, s-a deschis pe 1 octombrie 2021 şi a atras peste 23 de milioane de vizitatori, potrivit autorităţilor din acest emirat, un număr puţin mai mic decât cei 25 de milioane de vizitatori estimaţi de organizatori înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.

Expo 2020 şi-a adăugat numele pe lista proiectelor gigantice realizate în Dubai, un emirat care încearcă să îşi sporească prestigiul şi care este renumit pentru insulele sale artificiale construite în forma unor palmieri sau pentru cel mai înalt zgârie-nori din lume, Burj Khalifa (830 de metri).

Următoarea expoziţie universală va fi găzduită de oraşul japonez Osaka în 2025.

Citește și : Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.