StiripesurseȘtirile zileiONU mută summitul COP15 din China

ONU mută summitul COP15 din China

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a mutat locul desfăşurării summitului pentru biodiversitate, cunoscut sub numele de COP15, din oraşul Kunming, în China, unde fusese iniţial planificat, la Montreal, în Canada, din cauza pandemiei de COVID-19, relatează dpa, potrivit agerpres.

Conferinţa, care are ca scop ratificarea unui nou acord global pentru natură, va avea loc în perioada 5-17 decembrie, a anunţat marţi secretariatul Convenţiei ONU privind Diversitatea Biologică (CBD).

Citeşte şi: Mohammed bin Salman a ajuns la Cairo – Black News

Aşa-numitul Cadru Global pentru Biodiversitate “va ghida lumea pe o cale care să schimbe direcţia pierderii biodiversităţii”, a afirmat CDB.

O conferinţă ONU privind biodiversitatea are loc în capitala Kenyei, Nairobi, săptămâna aceasta.


Secretarul executiv al CBD, Elizabeth Maruma Mrema, a mulţumit Chinei pentru flexibilitatea de care a dat dovadă. Ea a explicat că, având în vedere că Montreal este locul unde CBD îşi are sediul, oraşul canadian este prima opţiune dacă oraşul gazdă unde fusese planificat evenimentul nu poate găzdui reuniunea.

Citeşte şi: Dmitri Muratov şi-a licitat medalia de Nobel pentru copiii ucraineni – Black News

China menţine reguli stricte împotriva COVID – precum măsuri de izolare temporare – la care multe alte ţări au renunţat.

Ministrul canadian al Mediului, Steven Guilbeault, a subliniat nevoia urgentă de acţiune pentru conservarea naturii, spunând că până la un milion de specii sunt ameninţate cu dispariţia la nivel mondial, de aceea “lumea nu-şi poate permite să mai aştepte pentru o acţiune globală privind protejarea naturii”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.