StiripesurseDiaspora'Reuniune în patru' săptămâna viitoare în Turcia pe tema exportului de...

‘Reuniune în patru’ săptămâna viitoare în Turcia pe tema exportului de cereale ucrainene (media)

Publicat:

O delegaţie militară turcă se va deplasa în această săptămână în Rusia pentru a discuta detaliile unui posibil coridor maritim sigur în Marea Neagră pentru exportul de cereale ucrainene, au afirmat surse din cadrul preşedinţiei turce, transmite Reuters, potrivit agerpres

Agenţia rusă TASS a confirmat planurile de discuţii, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : ONU interzice deplasările a doi oficiali talibani responsabili cu educaţia

Pe de altă parte, AFP a relatat că o ‘reuniune în patru’, cu reprezentanţi ai ONU, Rusiei şi Ucrainei, va avea loc săptămâna viitoare în Turcia în vederea organizării transportului de cereale pe Marea Neagră.

Televiziunile private CNN Türk şi NTV, citând surse din cadrul preşedinţiei de la Ankara, au precizat că discuţiile vor avea loc la Istanbul.


Invazia rusă în Ucraina a oprit exporturile de cereale ale Kievului pe Marea Neagră, cauzând crize la nivel global, deşi Moscova acuză pentru acestea sancţiunile occidentale. ONU a lansat un apel ambelor părţi, precum şi Turciei, vecin cu ele la Marea Neagră şi membru NATO, să convină un coridor maritim.

Ankara a avut până acum discuţii cu Moscova şi ONU cu privire la coridorul plănuit, însă a afirmat că orice acord final va necesita ca toate părţile să se întâlnească la Istanbul, de unde Turcia spune că va fi monitorizată implementarea planului.

Sursele citate de Reuters au afirmat că o întâlnire cvadripartită între Turcia, Ucraina, Rusia şi ONU va avea loc la Istanbul în săptămânile următoare, posibil cu participarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi a secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

Postul turc Haberturk relatase mai devreme despre întâlnirea plănuită.

Potrivit surselor, planul are în vedere crearea a trei coridoare din portul ucrainean Odesa la Marea Neagră, sub supervizarea Kievului, şi ca de acolo să fie transportate atât mărfuri alimentare ucrainene, cât şi ruseşti.

Între 30 şi 35 milioane de tone de cereale ar putea fi transportate de acolo în următoarele 6-8 luni, au afirmat sursele.

Întrebat despre acest plan, purtătorul de cuvânt al ONU, Stephan Dijarric, a răspuns că ‘discuţiile pe aceste subiecte continuă’, fără a oferi alte detalii.

Ştirea despre convorbirile viitoare a venit la o zi după ce Erdogan şi Guterres au discutat prin telefon despre planurile legate de coridor.

Citește și : Site-ul ziarului britanic The Telegraph a fost blocat în Rusia

Administraţia lui Erdogan a transmis că acesta i-a spus secretarului general al ONU că Turcia ‘continuă eforturile’ pentru stabilirea coridorului.

Atât Ucraina, cât şi Rusia au prezentat o serie de condiţii pentru a fi de acord cu planul. În timp ce Moscova vrea ca unele sancţiuni occidentale să fie ridicate pentru a-i facilita exporturile de cereale şi îngrăşăminte, Kievul cere garanţii de securitate pentru porturile sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski îi propune lui Putin discuții față în față într-o scrisoare deschisă

Volodimir Zelenski a cerut o întâlnire față în față cu Vladimir Putin, într-o nouă tentativă de a pune capăt războiului. Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui rus,...

Ucraina distruge baza de drone a Rusiei de pe aeroportul Donețk: Prima operațiune de acest tip din istoria modernă

Unitățile ucrainene de drone au lansat o serie de atacuri asupra aeroportului Donețk, ocupat de Rusia, zădărnicind încercarea Moscovei de a-l transforma într-o bază...

Ucraina dezvoltă o rachetă care ar putea zbura spre Moscova în această vară

Ucraina ar putea începe zborurile de testare pentru o rachetă balistică dezvoltată pe plan intern, capabilă să ajungă la Moscova chiar din această vară....

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.