StiripesurseȘtirile zileiAung San Suu Kyi a fost plasată în izolare într-o închisoare...

Aung San Suu Kyi a fost plasată în izolare într-o închisoare din capitala Myanmarului

Publicat:

Fosta lideră birmană destituită, Aung San Suu Kyi, a părăsit arestul la domiciliu pentru a fi plasată în izolare într-o închisoare din Naypyidaw, capitala construită de armată, a anunţat joi junta militară la putere, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Conform legilor penale (…), ea este ţinută în izolare în închisoare”, a declarat Zaw Min Tun, un purtător de cuvânt al juntei militare, într-un comunicat.

Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

După ce a fost înlăturată de la putere printr-o lovitură de stat în februarie 2021, Suu Kyi s-a aflat în arest la domiciliu într-un loc ţinut secret din Naypyidaw, alături de mai mulţi angajaţi casnici şi de câinele ei, potrivit unor surse apropiate dosarului.

Laureata premiului Nobel pentru pace, în vârstă de 77 de ani, a ieşit din arestul la domiciliu doar pentru audierile din procesul său fluviu, ea riscând să fie condamnată la zeci de ani de închisoare.


Avocaţilor săi li se interzice să vorbească cu presa, iar jurnaliştii nu au voie să participe la proces.

Aung San Suu Kyi a mai stat aproape 15 ani în arest la domiciliu în timpul precedentelor dictaturi militare.

În cadrul detenţiei sale actuale, legăturile sale cu exteriorul se limitează doar la scurte întâlniri cu avocaţii săi înainte de audieri.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

Ea a fost deja găsită vinovată pentru corupţie, instigare la violenţă, încălcarea regulilor sanitare legate de COVID-19, precum şi încălcarea legii telecomunicaţiilor, iar un tribunal a condamnat-o la 11 ani de închisoare.

Lovitura militară din februarie 2021 a cufundat Myanmarul în haos. Aproape 1.800 de civili au fost ucişi de forţele de securitate şi peste 13.000 au fost arestaţi, potrivit unui observator local. Miliţii au ridicat armele împotriva juntei în mai multe regiuni din Myanmar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.