Serviciile de urgență evacuează persoane în urma atacului cu rachete rusești asupra Kievului, două persoane fiind spitalizate, spune primarul Vitali Klitschko, informează mediafax.
Klitschko anunță că există persoane prinse sub dărâmăturile unei clădiri de 9 etaje din Kiev, care a fost lovită de o rachetă rusească la începutul zilei de duminică.
Citește și : Medvedev aruncă mărul otrăvit spre România: Politicienii români ‘fac dansuri politice în jurul Moldovei’
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a precizat într-un comunicat că o clădire a luat foc, iar trei etaje superioare au fost parțial distruse.
O parte dintre locuitori au fost evacuați, iar două persoane au fost spitalizate, conform Kyiv Independent.
Patru explozii au fost auzite la Kiev duminică dimineața, o rachetă lovind un complex rezidențial din apropierea centrului orașului și provocând un incendiu și degajarea unui nor mare de fum.
Kievul nu a mai fost bombardat de aproape trei săptămâni.
“O rachetă a fost doborâtă de apărarea antiaeriană în regiunea Kiev, resturile au căzut pe un sat”, a declarat guvernatorul regiunii Kiev, Oleksi Kouleba, pe Telegram.
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență a anunțat ulterior că atacul rus asupra Kievului a ucis cel puțin o persoană.
Citește și : Forțele rusești au ocupat în totalitate orașul Severodonețk (primar)
Salvatorii continuă să lucreze la fața locului, raportând că există o femeie prinsă sub dărâmăturile unei clădiri de 9 etaje din districtul Shevchenkivs’kyi din Kiev, lovită de o rachetă rusească duminică, potrivit Kyiv Independent.
Unul dintre rezidenții clădirii a confirmat că este vorba de aceeași clădire care fusese atacată la sfârșitul lunii aprilie, ucigând-o pe jurnalista RFE/RL Vira Hyrych și rănind 10 persoane.











