Papa a vorbit despre expansionism și imperialism în Ucraina adresându-se unor lideri ortodocși și făcând referire la politica Rusiei, potrivit Reuters, informează mediafax.
Papa Francisc a acuzat joi implicit Rusia de „cucerire armată, expansionism și imperialism” în Ucraina, calificând conflictul drept un „război de agresiune crud și fără sens”.
Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial
Papa a vorbit la Roma în fața unei delegații de lideri ortodocși și s-a referit la acest conflict ca fiind unul care îi ridică pe creștini unii împotriva altora.
Atât Rusia, cât și Ucraina sunt predominant creștine ortodoxe, dar în Ucraina există o minoritate catolică considerabilă.
„Reconcilierea între creștinii despărțiți, ca mijloc de a contribui la pacea între popoarele aflate în conflict, este o considerație extrem de oportună în aceste zile, în timp ce lumea noastră este perturbată de un război de agresiune crud și lipsit de sens, în care mulți, foarte mulți creștini se luptă între ei”, a spus Papa.
Papa le-a mai spus vizitatorilor ortodocși că toți trebuie „să recunoască faptul că cucerirea armată, expansionismul și imperialismul nu au nimic de-a face cu împărăția pe care a proclamat-o Isus”.
Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova
A fost a doua zi consecutivă în care Papa a vorbit despre conflictul din Ucraina. Miercuri, el a condamnat bombardarea unui centru comercial aglomerat din orașul Kremenciuk, numindu-l „ultimul dintr-o serie de atacuri barbare” împotriva Ucrainei.











