StiripesurseDiasporaGroapă comună cu peste 100 de cadavre, descoperită la Mariupol

Groapă comună cu peste 100 de cadavre, descoperită la Mariupol

Publicat:

Consilierul primarului ucrainean al oraşului Mariupol, port strategic la Marea Azov aflat în prezent sub controlul trupelor ruse, a anunţat vineri descoperirea unei alte gropi comune cu peste 100 de cadavre, indicând totodată că exhumările au fost practic suspendate, relatează EFE şi Unian, potrivit agerpres

“Descoperiri triste în fiecare săptămână. O nouă groapă comună sub ruinele de pe malul stâng. Strada Kievskaia, 53. Din nou peste 100 de cadavre rămase de la sfârşitul lunii februarie”, a transmis Petro Andriuşcenko într-un mesaj pe Telegram.

Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

El spune că, în apropierea acesteia, “ocupanţii caută să îndepărteze molozul şi nu spun nimic despre vreo reînhumare” a corpurilor neînsufleţite. “Oamenii continuă să trăiască ca în nişte caverne”, afirmă Andriuşcenko.

“Exhumările sunt practic suspendate. Autorităţile de ocupaţie sunt într-atât de preocupate de crearea unei imagini a restaurării oraşului încât nu le mai arde de reînhumări. Mormintele temporare din faţa blocurilor devin treptat permanente”, mai spune el.


La 27 iunie, agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform comunicase că pe bulevardul Victoriei şi pe strada Meotida din Mariupol au fost găsite peste 100 de cadavre ale celor care au murit în urma bombardamentelor. Cadavrele se află în continuare sub dărâmături.

În Mariupolul ocupat, invadatorii au procedat la demolarea directă a imobilelor puternic avariate fără să recurgă la degajarea ruinelor, iar dacă sub dărâmături există cadavre, acestea sunt duse la groapa de gunoi.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

Agresiunea declanşată de Kremlin la 24 februarie în Ucraina a provocat una dintre cele mai mari dezastre umanitare la Mariupol, care s-a aflat sub asediu aproape trei luni. Oraşul este aproape complet distrus ca urmare a bombardamentelor operate de forţele ruse, în timp ce Moscova susţine în mod cinic că vizează doar obiective şi infrastructuri militare şi industriale în “operaţiunea sa militară”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Strănepotul unui fost lider sovietic a fost capturat în timp ce lupta pentru Rusia în Ucraina

Autoritățile ucrainene au confirmat, potrivit presei, capturarea lui Anton Milaev, în vârstă de 45 de ani, care ar fi nepotul adoptiv al fostului lider...

Departamentul de Stat al SUA: Ucraina câștigă acum războiul

Statele Unite consideră că Ucraina a intrat într-o fază în care conflictul se înclină în favoarea sa, potrivit declarațiilor unui oficial american. Secretarul de stat...

Furia rușilor după atacurile devastatoare ale Ucrainei. Ce i-au cerut lui Putin să facă în război

Înfuriați de atacurile cu drone ucrainene și dezamăgiți de eșecul SUA de a obține un acord favorabil Rusiei, adepții liniei dure îi cer lui...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.