StiripesurseDiasporaAmbasadorii occidentali la Beijing critică Rusia pentru invadarea Ucrainei

Ambasadorii occidentali la Beijing critică Rusia pentru invadarea Ucrainei

Publicat:

La un Forum Mondial pentru Pace organizat de universitatea Tsinghua din China, ambasadorii occidentali la Beijing au criticat luni Rusia pentru invadarea Ucrainei, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Ambasadorul american Nicholas Burns a apreciat că agresiunea rusă reprezintă “cea mai mare ameninţare la adresa ordinii mondiale” şi a cerut Chinei să nu difuzeze “propaganda” Rusiei.

Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

El s-a referit explicit la Ministerul de Externe chinez şi la acuzaţiile Moscovei că NATO ar fi de vină pentru conflictul din Ucraina. “Sper ca purtătorii de cuvânt ai Ministerului de Externe să înceteze de asemenea să spună minciuni despre laboratoarele de arme biologice americane, care nu există în Ucraina”, a insistat diplomatul.

Reuters apreciază că forumul public a reprezentat o ocazie neobişnuită, având în vedere că Beijingul a refuzat până acum să condamne Moscova pentru război.


Alături de Burns s-au aflat omologii săi britanic şi francez, un consilier guvernamental chinez şi ambasadorul rus.

Organizatorii forumului au anunţat sesiunea ca o discuţie între reprezentanţii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU.

Reuters reaminteşte că Rusia foloseşte pentru invazia în Ucraina termenul de “operaţiune specială” pentru dezarmarea acestei ţări şi protecţia împotriva fasciştilor, în timp ce ucrainenii şi occidentalii arată că acuzaţiile de fascism sunt nefondate, iar războiul este un act de agresiune neprovocat.

Toţi cei trei ambasadori occidentali menţionaţi au criticat Rusia pentru această agresiune, în timp ce reprezentantul Moscovei, Andrei Denisov, s-a opus acestei caracterizări, în cadrul subiectului “Naţiunile Unite şi Ordinea Mondială”.

Ambasadoarea Regatului Unit, Caroline Wilson, le-a declarat diplomaţilor străini, studenţilor şi profesorilor chinezi şi prezenţi: “Dacă Rusia ar putea face ce vrea, am avea anarhie mondială”.

Ambasadorul Franţei, Laurent Bili, a arătat că războiul este contrar tuturor principiilor fundamentale ale ordinii internaţionale.

Criticile diplomaţilor occidentali au vizat şi China. Atât Wilson, cât şi Bili au respins afirmaţia Beijingului că armele europene trimise Ucrainei prelungesc războiul.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Statele Unite şi aliaţii lor occidentali au criticat Rusia şi pentru propagandă, dezinformare şi “prostii”; ei s-au referit astfel la acuzaţiile că în Ucraina se produc componente ale unor arme biologice.

ONU a comunicat că nu are informaţii despre niciun fel de programe de înarmare biologică desfăşurate în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.