StiripesurseSintezeJurnalista Shireen Abu Akleh, 'cel mai probabil' victima unui tir israelian...

Jurnalista Shireen Abu Akleh, ‘cel mai probabil’ victima unui tir israelian neintenţionat

Publicat:

Jurnalista americano-palestiniană Shireen Abu Akleh, împuşcată mortal pe 11 mai în Cisiordania, a fost “cel mai probabil” victima unui tir de pe o poziţie israeliană, însă experţii americani nu au “niciun motiv” să creadă că este vorba despre un tir intenţionat, a anunţat luni Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Analiza americană nu a putut totuşi ajunge la o concluzie definitivă în privinţa originii glonţului care a ucis-o pe corespondenta Al-Jazeera, care acoperea în acea zi o operaţiune militară israeliană la Jenin, proiectilul fiind “foarte deteriorat”, precizează sursa citată într-un comunicat.

Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Moartea lui Shireen Abu Akleh, o jurnalistă foarte apreciată a canalului din Qatar, a zguduit Orientul Mijlociu. Atât Autoritatea Palestiniană, cât şi Al Jazeera şi Qatar, ţara finanţatoare a postului, au acuzat imediat armata israeliană de crimă.

Autorităţile de la Ramallah au încredinţat proiectilul – un glonte de calibrul 5,56 mm tras de o puşcă semiautomată Ruger Mini-14, potrivit procurorului palestinian – americanilor pentru expertiză, după ce aceştia s-au angajat să-l returneze palestinienilor.


Israelul continuă să afirme că este imposibil să se stabilească originea exactă a tirului, israeliană sau palestiniană, şi continuă să excludă ipoteza unui tir deliberat.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a ajuns la concluzia, pe 24 iunie, că responsabilitatea pentru uciderea jurnalistei aparţine armatei israeliene, o anchetă respinsă drept “fără fundament” de ministrul israelian al apărării Benny Gantz.

“SUA (….) continuă să încurajeze cooperarea între Israel şi Autoritatea Palestiniană în această afacere importantă” şi “îndeamnă ca responsabilii să fie traşi la răspundere”, a adăugat luni purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.

Aceste ultime evoluţii intervin cu mai puţin de zece zile înainte de o vizită a preşedintelui american Joe Biden în Israel şi în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, în cadrul primului său turneu în Orientul Mijlociu de la începerea mandatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.