StiripesurseȘtirile zileiONU cere o anchetă rapidă şi independentă asupra confruntărilor sângeroase din...

ONU cere o anchetă rapidă şi independentă asupra confruntărilor sângeroase din Uzbekistan

Publicat:

Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, a cerut marţi o anchetă rapidă şi independentă asupra confruntărilor sângeroase produse în timpul manifestaţiilor masive din Uzbekistan, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Autorităţile uzbece au anunţat luni că 18 persoane au murit în timpul confruntărilor de vineri din Karakalpakstan, în timpul manifestaţiilor care denunţau un proiect de reformă constituţională ce ar reduce autonomia acordată acestei regiuni in nord-vestul Uzbekistanului, cu capitala la Nukus.

Citește și :  Premierul ucrainean: Oligarhii ruși ar trebui să plătească nota de plată pentru reconstrucție

“Informaţiile pe care le-am primit privind violenţe grave, între care şi crime, în timpul manifestaţiilor sunt foarte îngrijorătoare”, a precizat Michelle Bachelet într-un comunicat, făcând apel la “autorităţi să dea dovadă de cea mai mare reţinere” şi “să deschidă imediat o anchetă transparentă şi independentă asupra oricărei acuzaţii de acte criminale (…), inclusiv a încălcărilor comise de agenţi ai statului”.

Michelle Bachelet a mai spus că peste 500 de persoane au fost arestate. “Oamenii nu ar trebui să fie condamnaţi pentru că îşi exercită drepturile”, potrivit fostei preşedinte a statului Chile, care a reamintit că “în virtutea Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice, la care Uzbekistanul este parte, fiecare are dreptul la libertate de expresie, de adunare paşnică, dreptul de a participa la afacerile publice”, de a vedea un avocat rapid după arestare şi de a avea un proces echitabil.


Confruntările între manifestanţi antiguvernamentali şi forţele de securitate reprezintă cea mai gravă criză prin care a trecut Şavkat Mirzioev, fost prim-ministru devenit preşedinte în 2016, la moartea mentorului şi predecesorului său Islam Karimov.

El a efectuat importante reforme economice şi sociale, promiţând şi o timidă liberalizare politică. Reales anul trecut, el a anunţat recent că vrea să reformeze Constituţia pentru ca aceasta să-i permită să rămână la putere mai mult timp.

Starea de urgenţă a fost instituită sâmbătă timp de o lună în regiune, dar Înaltul Comisar al ONU a reamintit autorităţile uzbece că restricţiile din timpul stării de urgenţă trebuie să fie conforme cu dreptul internaţional, necesare, proporţionale, nediscriminatorii, limitate în timp şi supravegheate pentru a evita excesele.

Citește și : Şeful spionajului militar ucrainean: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina s-ar putea încheia anul viitor

Michelle Bachelet a presat guvernul să restabilească imediat accesul la internet, estimând că măsura are un impact asupra anumitor drepturi fundamentale, precum libertatea de expresie sau accesul la informaţie.

Acest nou episod de violenţe se adaugă la lunga listă de ciocniri, revolte, represiuni şi confruntări care zguduie cu regularitate fostele republici sovietice din Asia Centrală, asupra cărora Rusia exercită în continuare o mare influenţă, comentează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.