StiripesurseȘtirile zileiReuniune de urgenţă a guvernului din Sri Lanka după invadarea palatului...

Reuniune de urgenţă a guvernului din Sri Lanka după invadarea palatului prezidenţial de către demonstranţi

Publicat:

Prim-ministrul din Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului pentru a discuta o “rezolvare rapidă” a crizei politice în curs, după ce preşedintele Gotabaya Rajapaksa a părăsit reşedinţa sa oficială luată cu asalt sâmbătă de manifestanţi, relatează AFP, potrivit agerpres

Ranil Wickremesinghe, care este următorul în linia de succesiune dacă Rajapaksa demisionează, i-a invitat pe liderii partidelor politice să participe la reuniune şi a cerut, de asemenea, ca Parlamentul să fie convocat de urgenţă pentru a discuta criza, a anunţat biroul său într-un comunicat.

Citește și : Trupul neînsuflețit al lui Shinzo Abe a fost dus la Tokyo

Canalele de televiziune locale au difuzat imagini cu sute de persoane escaladând gardul palatului prezidenţial, o clădire datând din epoca colonială, situat la malul mării şi un simbol al puterii în Sri Lanka.

Unii manifestanţi au difuzat în direct pe reţelele sociale imagini cu mulţimea năvălind în interiorul palatului.


Responsabili guvernamentali au declarat că nu ştiu care sunt intenţiile lui Rajapaksa după fuga din palatul prezidenţiale. “Aşteptăm instrucţiuni. Nu ştim încă unde se află, dar ştim că este cu Forţele navale din Sri Lanka şi că este în siguranţă”, a declarat pentru France Presse un înalt funcţionar.

Zeci de mii de persoane au participat anterior la Colombo la o manifestaţie în cadrul căreia au cerut demisia lui Rajapaksa, considerat responsabil de criza fără precedent care loveşte Sri Lanka şi provoacă o inflaţie galopantă şi grave penurii de carburant, electricitate şi alimente.

ONU estimează că circa 80% din populaţie sare peste unele mese pentru a face faţă penuriilor şi creşterii preţurilor.

Principalul spital din Colombo a anunţat că 14 persoane beneficiază de îngrijiri după ce au fost afectate de grenade lacrimogene în timpul manifestaţiei.

Citește și : Boris Johnson renunţă la petrecerea nunţii la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici

Sri Lanka a suspendat, temporar, în aprilie, plata datoriei sale externe de 51 de miliarde de dolari şi a început negocieri de salvare cu Fondul Monetar Internaţional.

Această criză, de o amploare fără precedent de la obţinerea independenţei ţării în 1948, este pusă pe seama pandemiei de COVID-19 care a privat statul din Asia de Sud de veniturile din turism, dar a fost agravată de o serie de decizii politice proaste, potrivit economiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.