StiripesurseSintezeSUA analizează posibila ridicare a interdicţiei de vânzare de arme ofensive...

SUA analizează posibila ridicare a interdicţiei de vânzare de arme ofensive americane către Arabia Saudită

Publicat:

Administraţia Biden discută posibila ridicare a interdicţiei de vânzare de arme ofensive americane către Arabia Saudită, însă o decizie finală va depinde de progresele pe care le va face Riadul spre a pune capăt războiului în Yemen, transmite luni Reuters, citând patru persoane la curent cu dosarul, potrivit agerpres

Oficiali saudiţi de rang înalt au făcut presiuni asupra omologilor lor americani, în câteva întâlniri desfăşurate în ultimele luni la Riad şi Washington, pentru ca SUA să renunţe la politica de a vinde doar arme defensive principalului său partener din Golf.

Citește și :   Autorităţile italiene au început evacuarea taberei de refugiaţi de pe insula Lampedusa

Deliberările interne americane sunt în prezent la nivel informal şi într-un stadiu incipient, o decizie nefiind iminentă, au indicat două surse, în timp ce un oficial american a declarat pentru Reuters că nu se poartă discuţii despre arme ofensive cu saudiţii ‘în acest moment’.

Dar, în timp ce Biden se pregăteşte pentru o călătorie sensibilă diplomatic, a semnalat că îşi propune să refacă relaţiile, acum tensionate, cu Arabia Saudită, într-un moment în care caută creşterea livrărilor de petrol din Golf şi stabilirea de legături de securitate mai strânse între ţări arabe şi Israel pentru contracararea Iranului.


La Washington, orice gest de revocare a restricţiilor cu privire la armele ofensive va atrage cu siguranţă opoziţie în Congres, inclusiv din partea unor democraţi şi a republicanilor din opoziţie care au fost critici vocali ai Arabiei Saudite, spun consilieri parlamentari.

Sursele au subliniat totuşi că nu este aşteptat un anunţ cu ocazia vizitei lui Biden din 13-16 iulie, care, pe lângă Arabia Saudită, va mai include Israelul şi Cisiordania.

Chiar şi în condiţiile actualelor restricţii, SUA au început în acest an să-şi intensifice sprijinul militar pentru Riad în urma loviturilor cu rachete întreprinse de rebelii houthi din Yemen împotriva regatului saudit.

Citește și :  Nouă candidaţi în campanie pentru a-i succede lui Boris Johnson

Washingtonul a aprobat vânzarea de rachete şi a unui sistem de apărare antibalistică Arabiei Saudite, a indicat Pentagonul în noiembrie, şi a trimis rachete Patriot în acest an, toate aceste echipamente fiind considerate de oficiali americani ca defensive.

Administraţia Biden a menţinut de asemenea sprijinul pentru ca saudiţii să primească un sistem THAAD, aprobat prima oară în 2017 pentru a contracara ameninţarea cu rachete balistice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.