StiripesurseDiasporaZelenski cere la Haga un tribunal special pentru invazia rusă

Zelenski cere la Haga un tribunal special pentru invazia rusă

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut joi crearea unui tribunal special pentru anchetarea invaziei ruse în ţara sa, transmite AFP. Liderul de la Kiev s-a adresat prin videoconferinţă unei reuniuni juridice internaţionale privind crimele de război comise în Ucraina, potrivit agerpres.  

“Instituţiile judiciare actuale nu îi pot aduce în faţa instanţei pe toţi cei vinovaţi. Prin urmare, este necesar un tribunal special pentru judecarea crimelor agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a spus Zelenski.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

Autorităţi judiciare din întreaga Europă s-au reunit joi la Haga, în cadrul Conferinţei pentru Răspunderea privind Ucraina, pentru a coordona anchetarea atrocităţilor comise după invadarea acestei ţări de către forţele ruse.

Evenimentul a fost organizat de Curtea Penală Internaţională (CPI), Comisia Europeană şi Ţările de Jos, iar printre participanţi s-au aflat procurorul Karim Khan de la CPI, comisarul european pentru justiţie Didier Reynders, procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, şi reprezentanta specială a secretarului general al ONU în domeniul violenţelor sexuale din cadrul conflictelor, Pramila Patten.


Cu acordul a 43 de state, Khan a deschis în martie o anchetă privind posibilele crime de război din Ucraina. CPI nu poate însă judeca infracţiunea de agresiune dacă ţara vizată nu este semnatară a Statutului de la Roma – situaţie în care se află atât Rusia, cât şi Ucraina.

De aceea, ideea unui tribunal special este “foarte valabilă”, a apreciat joi ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra. “Cred că problema merită studiată”, le-a declarat el jurnaliştilor, la finalul conferinţei.

Hoekstra, Khan şi Reynders au reamintit nevoia de cooperare pentru justiţie. Până acum, 14 state europene au deschis propriile dosare privind crimele din Ucraina. A fost înfiinţată şi o echipă europeană comună.

Conferinţa a determinat mai multe state să finanţeze suplimentar CPI pentru ancheta în discuţie şi pentru trimiterea unor experţi în Ucraina, a anunţat ministrul olandez.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Rusia a dezminţit toate acuzaţiile referitoare la abuzuri comise de militarii trimişi în Ucraina, cum ar fi bombardarea civililor, execuţiile extrajudiciare sau violurile şi susţine că ucrainenii sunt cei vinovaţi de crime de război.

Conform ONU, războiul declanşat de Rusia a costat până acum aproape 5.000 de vieţi, iar printre cei ucişi sunt peste 300 de copii. Organizaţia recunoaşte însă că în afara bilanţului confirmat sunt probabil mult mai multe victime.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.