StiripesurseDiasporaTrei morți în urma atacului cu rachete rusești asupra uzinei spațiale...

Trei morți în urma atacului cu rachete rusești asupra uzinei spațiale ucrainene din Dnipro

Publicat:

Rachete de croazieră rusești cu rază lungă de acțiune au ucis trei persoane în orașul Dnipro, din centrul Ucrainei, când au lovit o uzină de rachete spațiale și zona din apropiere, potrivit oficialilor locali, citați de BBC, informează mediafax.

Aproximativ 15 persoane au fost rănite, iar clădirile rezidențiale din apropiere au fost avariate.

Citește și : Sri Lanka: Demisia preşedintelui Rajapaksa a fost acceptată, premierul Wickremesinghe va fi învestit preşedinte interimar

Uzina Yuzhmash din Dnipro construiește, de asemenea, sateliți – unul dintre ei fiind lansat în spațiu de compania SpaceX a lui Elon Musk.

Alte două persoane au murit când zeci de rachete rusești au fost lansate spre Nikopol, la sud de Dnipro, a declarat un lider regional.


Iar în nord, rachete rusești au lovit peste noapte locuințe în Chuhuiv, un oraș din apropierea orașului Harkov, omorând trei persoane, a declarat guvernatorul Harkovului.

Pe măsură ce ofensiva terestră a Rusiei în est a încetinit, s-a înregistrat o creștere a numărului de atacuri din aer – lovind adesea centrele orașelor.

Dnipro a primit mulți ucraineni care au fugit din cauza luptelor mai la est, în regiunea Donbas, unde Rusia și-a concentrat forțele terestre.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a ordonat forțelor sale să își intensifice operațiunile în Ucraina, pentru a preveni loviturile de artilerie și rachete ucrainene asupra zonelor controlate de Rusia. El s-a adresat militarilor în zonele pe care le controlează în Ucraina, a relatat presa rusă.

Într-o postare pe Facebook, primarul din Dnipro, Borys Filatov, a îndemnat civilii să părăsească orașul. “Nu mai este loc pentru femei, copii și bătrâni, iar cei care pot și vor să plece – să plece”, a spus el.

Citește și : Sri Lanka: Demisia preşedintelui Rajapaksa a fost acceptată, premierul Wickremesinghe va fi învestit preşedinte interimar

Un atac rusesc cu rachete de croazieră a ucis cel puțin 23 de persoane și a rănit zeci joi la Vinița, au declarat oficialii ucraineni. Orașul se află la sud-vest de Kiev, chiar mai departe de linia frontului din Donbas decât Dnipro.

Armata ucraineană spune că aceste rachete au fost lansate de submarine din Marea Neagră. Cele care au lovit Dnipro, spun ei, au fost lansate de bombardiere care zburau deasupra Mării Caspice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.