StiripesurseDiasporaArmata rusă speră să ocupe tot Donbasul până la sfârşitul anului

Armata rusă speră să ocupe tot Donbasul până la sfârşitul anului

Publicat:

Miliţiile separatiste proruse din provincia ucraineană Doneţk cred că vor reuşi să preia controlul acesteia până la sfârşitul anului, a spus luni un reprezentat al separatiştilor proruşi, potrivit agenţiei EFE, scrie agerpres.  

”Avem un anumit avans, iar în ce priveşte viitorul, nu vom da date concrete, dar eliberarea Donbasului se va încheia anul acesta”, a afirmat la postul de televiziune rus Rossiya 24 purtătorul de cuvânt al separatiştilor, Eduard Basurin.

Citește și : Un oficial SUA se aşteaptă la noi măsuri din partea OPEC în privinţa majorării producţiei de petrol

După ce a cucerit Severodoneţk şi Lisiceansk, ultimele oraşe majore din Lugansk, cealaltă provincie separatistă prorusă din Donbas, armata rusă a încheiat ocuparea acesteia din urmă, deşi oficiali ucraineni afirmă că trupele ruse încă nu au ajuns la graniţele ei administrative.

Armata rusă se concentrează acum pe înaintarea în Doneţk, iar miliţiile proruse din Lugansk au susţinut luni că au preluat controlul asupra localităţii Siversk, un important nod feroviar în Doneţk şi care este considerat de ruşi esenţial în continuarea ofensivei lor. Oficialii ucraineni nu au comentat deocamdată acest anunţ.


 

Citește și : Candidaţii la şefia Partidului Conservator s-au contrat pe diverse subiecte în dezbaterea televizată (VIDEO)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.