StiripesurseȘtirile zileiEuropa trebuie să apere democraţia taiwaneză

Europa trebuie să apere democraţia taiwaneză

Publicat:

Europa trebuie să sprijine democraţia taiwaneză, a declarat marţi eurodeputata Nicola Beer, vicepreşedintă a Parlamentului European, aflată în vizită în Taiwan, ea făcând referire la invadarea Ucrainei de către Rusia şi la reluarea controlului asupra Hong Kong-ului de către China, informează AFP, potrivit agerpres.

Nicola Beer, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European, a sosit în ceea ce diplomaţia taiwaneză a descris drept ”prima vizită oficială” a unui deputat european de rangul său.

Citeşte şi: Moscova intenţionează să impună ‘termeni complet diferiţi’ dacă vor fi reluate negocierile de pace – Black News

În cursul vizitei de trei zile la Taipei, ea urmează să se întâlnească cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi cu alte înalte oficialităţi locale.

”A sosit momentul pentru a apăra ferm interesele Taiwanului”, a declarat eurodeputata germană la sosirea la Taipei. Ea a apreciat că insula Taiwan face parte din aceeaşi ”familie a democraţiilor”.


”Nu vom închide ochii la ameninţările Chinei la adresa Taiwanului. Europa a fost în întârziere în cazul Hong Kong-ului, nu vom fi întârziere în cazul Taiwanului”, a subliniat Beer, care s-a referit la dezmembrarea de către Beijing a mişcării prodemocraţie din Hong Kong.

”Nu este loc pentru agresiune chineză în Taiwan. Asistăm la un război în Europa şi nu vrem să asistăm la un război în Asia”, a continuat ea.

Vizita eurodeputatei germane la Taipei riscă să provoace iritarea Chinei, care se opune oricărui contact oficial între Taiwan şi politicieni străini.

Citeşte şi: Acord în cadrul UE pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord – Black News

Însă Nicola Beer a declarat că a venit în Taiwan în ”calitate oficială”, vizita fiind justificată de ”necesităţi politice”.

Anul trecut, China a condamnat vizita în Taiwan a unei delegaţii a Parlamentului European conduse de eurodeputatul francez Raphael Glucksmann, un critic virulent al Chinei sancţionat de Beijing.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.