StiripesurseSintezeZborurile cu balonul cu aer cald au fost reluate la Luxor

Zborurile cu balonul cu aer cald au fost reluate la Luxor

Publicat:

Zborurile cu balonul cu aer cald deasupra siturilor faraonice din Luxor, în sudul turistic al Egiptului, au fost reluate miercuri, după o suspendare de două zile cauzată de un accident, au anunţat autorităţile, informează AFP, potrivit agerpres.

Luni, ciocnirea dintre două baloane cu aer cald s-a soldat cu rănirea uşoară a două persoane. Autoritatea aeronautică civilă a trimis imediat o echipă de anchetatori la Luxor, la 500 de kilometri sud de Cairo.

Citeşte şi: Primul pas al Senatului american spre aderarea Finlandei şi Suediei la NATO – Black News

În cele din urmă, autoritatea a decis suspendarea activităţii doar în cazul celor doi operatori ai baloanelor cu aer cald implicate în accident.

“Zborurile cu balonul cu aer cald pot fi reluate la Luxor”, a indicat instituţia, după ce anchetatorii “au examinat procedurile de zbor şi au asigurat măsuri de securitate”, potrivit unui comunicat.


În 2013, tot la Luxor, 19 turişti au murit în urma exploziei unui balon cu aer cald. În 2018, un turist şi-a pierdut viaţa într-un accident de balon.

Citeşte şi: Rusia se pregăteşte să anexeze teritoriile ucrainene aflate sub controlul său – Black News

Egiptul, afectat de inflaţie şi devalorizarea monedei naţionale, se bazează în mare măsură pe turism, care dă semne de revenire după zece ani de tulburări politice în urma “revoluţiei” care l-a înlăturat de la putere în 2011 pe autocratul Hosni Mubarak şi a pandemiei de COVID-19.

Sezonul estival din acest an a fost deja îndoliat de moartea a două turiste, din Austria, respectiv România, ucise de un rechin în apropiere de Hurghada, la Marea Roşie, regiune care primeşte 65% dintre turiştii care vizitează ţara. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.