StiripesurseDiasporaBlocul economic sud-american Mercosur a respins o cerere a lui Zelenski...

Blocul economic sud-american Mercosur a respins o cerere a lui Zelenski de a susţine un discurs la summitul său

Publicat:

Blocul economic sud-american Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, nu i-a permis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să susţină un discurs cu ocazia summitului său al şefilor de stat care se va derula joi la Asuncion, a anunţat preşedinţia rotativă paraguayană, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Nu există un consens. Acest lucru i-a fost comunicat ambasadorului ucrainean în Argentina şi Paraguay. Ministrul Afacerilor Externe însuşi” i-a transmis reprezentantului diplomatic, a declarat miercuri Raul Cano, vice-ministru al Afacerilor Externe al Paraguayului, ţara care găzduieşte summitul.

Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

Ministrul a menţionat că toate deciziile blocului economic se iau în unanimitate. El nu a precizat totuşi care sunt statele ce se opun intervenţiei preşedintelui ucrainean.

“Cine a fost pentru, cine a fost împotrivă. Nu ştiu ce stat nu a fost de acord. Nici nu putem divulga ce stat nu şi-a dat acordul”, a declarat el într-o conferinţă de presă.


Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean l-a contactat pe Mario Abdo, omologul său paraguayan, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a acestui bloc regional, pentru a cere un spaţiu pentru o intervenţie virtuală la summit.

Summitul urmează să se deschidă joi, după reuniunea ordinară a Consiliului Pieţei Comune al Mercosur, care a avut loc miercuri.

Preşedintele brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro a declarat la începutul conflictului dintre Rusia şi Ucraina că ţara sa va rămâne “neutră”. El a călătorit la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin cu câteva zile înainte de invazia de la 24 februarie.

La sfârşitul lunii iunie, în timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său rus, Bolsonaro a obţinut de la Rusia un angajament pentru a garanta o aprovizionare “neîntreruptă” de îngrăşământ, vital pentru puternica industrie agricolă braziliană.

La mijlocul lunii iulie, Brazilia a declarat că intenţionează să cumpere cât mai multă motorină de la Rusia, în ciuda invaziei din Ucraina şi a sancţiunilor împotriva Moscovei.

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez s-a deplasat la rândul său la Moscova pentru a se întâlni cu Putin la începutul lunii februarie.

La o zi după declanşarea războiului, Brazilia şi Argentina s-au abţinut de la a susţine o declaraţie a Organizaţiei Statelor Americane de condamnare a invaziei ruse din Ucraina. Cu o zi înainte, preşedintele Fernandez şi-a exprimat regretul pentru “escaladarea belicoasă” care a condus la război.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, preşedintele Zelenski a avut numeroase intervenţii virtuale la summituri, în parlamente sau în timpul unor evenimente mediatice.

El s-a exprimat la summiturile NATO şi G7, în faţa aleşilor din Congresul american, a parlamentarilor britanici şi în parlamentele mai multor ţări din UE, precum şi în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.