StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden 'a fost testat pozitiv la COVID-19' şi prezintă 'simptome...

Joe Biden ‘a fost testat pozitiv la COVID-19’ şi prezintă ‘simptome foarte uşoare’

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden ‘a fost testat pozitiv la COVID-19’ joi şi prezintă ‘simptome foarte uşoare’, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, potrivit agerpres.   

Preşedintele, în vârstă de 79 ani, ‘a început să ia Paxlovid’, tratamentul anti-COVID de la Pfizer, şi se va izola la Casa Albă până când testul se va negativa, a precizat ea.

Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

Preşedintele Biden, care nu a mai avut până acum un test pozitiv la COVID-19, este vaccinat şi a primit şi două doze de rapel, şi ‘va continua să-şi asume totalitatea atribuţiilor’ în acest timp, a indicat purtătoarea sa de cuvânt.

Casa Albă a promis că va informa ‘zilnic’ despre starea de sănătate a lui Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte ales vreodată în Statele Unite. Un examen medical efectuat în noiembrie l-a declarat ‘robust’ şi ‘apt’ să exercite funcţia.


Ultimul test negativ al preşedintelui, după revenirea din turneul de săptămâna trecută în Israel şi Arabia Saudită, datează de marţi, a mai precizat Karine Jean-Pierre.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

 

Joe Biden avea prevăzute o deplasare în Pennsylvania joi şi o alta în Florida lunea viitoare.

SUA înregistrează în prezent în jur de 130.000 de cazuri noi de COVID-19 zilnic, dar experţii estimează că numărul real este mai mare. Spitalizările sunt de asemenea în creştere. Sub-varianta foarte contagioasă BA.5 a Omicron este dominantă, reprezentând în jur de 80% din cazuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.