StiripesurseȘtirile zileiFMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

FMI revizuieşte în scădere perspectivele de creştere economică la nivel mondial

Publicat:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere, marţi, perspectivele economice la nivel mondial, fiind anticipată o creştere de doar 3,2% în 2022 şi de 2,9% anul viitor, cifre mai mici comparativ cu anul 2021 şi cu estimările din aprilie, informează mediafax.

Fondul Monetar Internaţional estimează că economia mondială va creşte cu 3,2% anul acesta (minus 0,4% faţă de estimarea din aprilie) şi cu 2,9% anul viitor (minus 0,7% faţă de estimarea din aprilie). În 2021, economia mondială a avut o creştere de 6,1%, care a intervenit însă după problemele grave generate de pandemie în 2020.

Citește și : Ursula von der Leyen lansează un apel la solidaritate pentru rezolvarea crizei gazelor

Economia Statelor Unite ar urma să înregistreze o creştere de 2,3% anul acesta şi de 1,0% în 2023, în scădere de la 5,7% în 2021. Economia zonei euro probabil va creşte cu 2,6% anul acesta şi cu 1,2% în 2023, în scădere de la 5,4% în 2021, conform datelor prezentate marţi de Fondul Monetar Internaţional într-un raport vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Anul acesta, Germania va înregistra o creştere economică modestă, de doar 1,2%, PIB-ul Franţei va creşte cu 2,3%, iar cel al Italiei cu 3,0%.


Marea Britanie ar urma să aibă o creştere de 3,2% anul acesta, care probabil va scădea la doar 0,5% în 2023.

China ar urma să aibă o creştere economică de 3,3% în 2022 (în scădere de la 8,1% în 2021) şi de 4,6% în 2023. Estimările pentru India sunt de 7,4% în 2022 şi de 6,1% în 2023.

Rusia ar urma să aibă o scădere semnificativă a PIB-ului în 2022, până la nivelul de minus 6,0%, iar în 2023 scăderea va încetini la minus 3,5%, în contextul impactului sancţiunilor occidentale din cauza invaziei în Ucraina.

“Inflaţia la nivel mondial a fost revizuită în creştere, iar proiecţiile arată menţinerea unui nivel ridicat pentru o perioadă mai lungă”, arată raportul FMI.

Citește și : Germania este în pragul recesiunii după ce încrederea în economie s-a prăbuşit în luna iulie

“Principalele trei economii ale lumii sunt în stagnare, cu efecte importante pentru perspectivele mondiale. Inflaţia reprezintă o sursă majoră de îngrijorare. Economia globală, care încă resimte efectele pandemiei şi invaziei ruse în Ucraina, se confruntă cu perspective din ce în ce mai sumbre şi incerte. (…) Inflaţia mai ridicată decât estimările, mai ales în Statele Unite şi în economiile europene majore, declanşează o contractare a condiţiilor financiare globale. Reducerea economiei Chinei a fost mai gravă decât se anticipa, în contextul cazurilor de COVID-19 şi restricţiilor; în plus, există o serie de efecte negative ale războiului din Ucraina”, subliniază Fondul Monetar Internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.