StiripesurseȘtirile zileiVenezuela şi Columbia îşi vor relua relaţiile diplomatice

Venezuela şi Columbia îşi vor relua relaţiile diplomatice

Publicat:

Venezuela şi Columbia îşi vor restabili relaţiile diplomatice la nivel de ambasador cu începere de la 7 august, data la care noul preşedinte de stânga al Columbiei, Gustavo Petro, va prelua mandatul, au anunţat joi reprezentanţi ai celor două ţări, notează AFP, potrivit agerpres.

Ministrul de externe venezuelean, Carlos Faria, l-a primit pe omologul său columbian desemnat, Alvaro Leyva, la San Cristobal, capitala statului Tachira, la frontiera dintre cele două ţări.

Citeşte şi: Scumpirea petrolului şi gazelor A DUBLAT profitul şi vânzările grupului OMV – Black News

Cei doi reprezentanţi, potrivit unei declaraţii citite de Alvaro Leyva, “şi-au exprimat disponibilitatea de a merge mai departe cu un program pentru normalizarea treptată a relaţiilor dintre cele două naţiuni care va începe la 7 august cu numirea de ambasadori şi alţi funcţionari diplomatici şi consulari”.

Într-o declaraţie pentru presă, Carlos Faria a reafirmat că, odată ce Gustavo Petro va intra în funcţie, el va proceda “imediat” la “instalarea ambasadorilor” şi a “tuturor echipelor care ar trebui să lucreze în diferitele consulate”.


“Suntem de acord că trebuie să lucrăm pentru pace şi pentru securitatea frontierelor noastre, vorbim despre deschiderea progresivă a frontierei, un aspect care va fi în beneficiul direct al popoarelor noastre”, a adăugat el.

Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei ales pe 19 iunie, a anunţat în timpul campaniei că va restabili relaţiile diplomatice cu Venezuela, întrerupte în 2019.

Preşedintele conservator în exerciţiu, Ivan Duque, ca şi aproximativ 60 de ţări, printre care Statele Unite, nu a recunoscut realegerea lui Nicolas Maduro şi a susţinut proclamarea liderului opoziţiei Juan Guaido ca preşedinte interimar.

Frontiera dintre cele două ţări a rămas complet închisă până la o relaxare în octombrie 2021, în timp ce Nicolas Maduro a descris în mod repetat presupuse planuri puse la cale de Ivan Duque pentru a-l răsturna de la putere.

Citeşte şi: Ruşii vor CIOPÂRŢIREA Ucrainei (FOTO)! Ţara vecină ar rămâne doar cu regiunea Kiev – Black News

Gustavo Petro şi Nicolas Maduro au vorbit deja la telefon, dar prezenţa gherilelor, paramilitarilor şi a traficanţilor de droguri în poroasa zonă de frontieră comună de peste 2.000 de kilometri, pe care milioane de venezueleni au traversat-o pentru a fugi de criză, este un subiect sensibil.

Joi, poliţia columbiană a anunţat că “deţine dovezi” că un grup armat, sub comanda unei fost luptător de gherilă ascuns în Venezuela, a oferit o recompensă de peste 1,5 milioane de dolari pentru asasinarea lui Ivan Duque ori a ministrului său al apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

S-a descins cu percheziții într-un spital din Edineț. Doi angajați ar fi implicați în acte de corupție

Centrul Național Anticorupție și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, oficiul principal, documentează o schemă de corupție sistemică în cadrul unei instituții medicale din...

Un grup de deputați ucraineni – în vizită în Moldova

O delegație a Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei va efectua o vizită în Republica Moldova în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.