StiripesurseExterneItalianul care a omorât în bătaie un migrant nigerian rămâne în...

Italianul care a omorât în bătaie un migrant nigerian rămâne în spatele gratiilor

Publicat:

Un judecător din Macerata a dispus luni ca Filippo Claudio Giuseppe Ferlazzo, bărbatul care a mărturisit că l-a omorât în bătaie pe un migrant nigerian în plină stradă săptămâna trecută într-un oraş din centrul Italiei, să rămână în închisoare, relatează ANSA, potrivit agerpres.

Cazul a şocat Italia din cauza brutalităţii atacului şi a faptului că mai mulţi trecători au asistat şi unii au înregistrat incidentul, dar nimeni nu a intervenit să-l salveze pe Alika Ogorchukwu, un vânzător ambulant în vârstă de 39 de ani. Avocata lui Ferlazzo, Roberta Bizzarri, a declarat la audierea de luni că acesta cooperează cu anchetatorii, şi-a cerut scuze pentru ceea ce s-a întâmplat şi a precizat că rasismul nu a fost motivul atacului.

Citeşte şi: O camionetă a căzut într-o prăpastie din Peru (VIDEO)! 16 oameni au murit! – Black News

Investigatorii cred că atacul, care a avut loc vineri în centrul oraşului-port Civitanova Marche, a avut loc din “motive nesemnificative”, precizează ANSA, care citează surse. Procurorii din Macerata l-au inculpat pe Ferlazzo, în vârstă de 32 de ani, pentru omucidere şi jaf, întrucât el i-a luat telefonul migrantului nigerian după ce l-a ucis. Rasismul nu a fost însă invocat ca circumstanţă agravantă.

Există relatări că Ogorchukwu este posibil să fi atins braţul partenerei lui Ferlazzo în timp ce îi cerea bani. Ferlazzo are probleme de sănătate mentală, ceea ce a făcut ca mama sa să fie desemnată tutorele său legal de către instanţă.


“De ce nu era monitorizat dacă avea un tututore?”, a întrebat Francesco Mantella, avocatul care reprezintă familia lui Ogorchukwu. Bărbatul era căsătorit şi avea un copil de opt ani.

Citeşte şi: Cel mai vast incendiu al anului din California continuă să facă ravagii – Black News

De asemenea, el întreţinea o fetiţă de zece ani care trăia împreună cu familia sa, deşi nu era fiica lui. “Scuzele nu sunt de ajuns. Ceea ce este necesar acum este justiţie, nu o vendetă”, a afirmat familia prin intermediul avocatului.

“Este dificil să înţelegi ce s-a întâmplat”, a spus Patrick Guobadia, din partea Asociaţiei nigerienilor din Italia. “Dacă era vorba de doi italieni, lucrurile s-ar fi încheiat diferit – cineva ar fi intervenit să-i separe”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.