StiripesurseȘtirile zileiFebra dengue face ravagii în Filipine! Peste 300 de oameni au...

Febra dengue face ravagii în Filipine! Peste 300 de oameni au fost răpuşi de această boală

Publicat:

Departamentul pentru Sănătate (DOH) din Filipine a anunţat marţi că în acest an au fost înregistrate 319 decese cauzate de febra dengue, numărul cazurilor continuând să crească în timpul sezonului umed, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Subsecretarul pentru Sănătate, Maria Rosario Vergeire, a declarat într-o conferinţă de presă că DOH a înregistrat 82.597 de cazuri până la data de 16 iulie, cu 106% mai multe comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Citeşte şi: Israelul se teme de atacuri după presupusa arestare a unui lider al Jihadului Islamic – Black News

Potrivit datelor DOH, regiunea Central Luzon a raportat cel mai mare număr de cazuri, peste 13.000, aceasta fiind urmată de regiunea Central Visayas, cu aproape 9.000 de cazuri şi de Metro Manila, cu aproape 7.000 de cazuri.

Vergeire a adăugat că zece dintre regiunile ţării din Asia de Sud-Est “au depăşit deja pragul epidemic în ultimele patru săptămâni”, între 19 iunie şi 16 iulie, trei zone înregistrând o creştere susţinută în aceeaşi perioadă.


Febra dengue este endemică în Filipine. Bolile infecţioase transmise prin intermediul apei, printre care se numără şi dengue, ating de obicei vârful la începutul sezonului ploios, din iulie până în octombrie, din cauza condiţiilor meteorologice fluctuante, a inundaţiilor şi a acumulării apei contaminate.

Citeşte şi: Casa Albă: Pelosi are ‘dreptul’ de a vizita Taiwanul! – Black News

Ţânţarii care transmit febra dengue se înmulţesc în apă stagnantă. În cazurile grave, febra dengue poate provoca dureri articulare, greaţă, vărsături, erupţii cutanate, dificultăţi de respiraţie, hemoragie şi insuficienţa organelor.

Filipine a declarat “epidemie naţională de dengue” în august 2019, ca urmare a unui număr tot mai mare de persoane care au decedat din cauza acestei boli în ţara din Asia de Sud-Est. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.