StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi a ajuns în Coreea de Sud, în contextul tensiunilor...

Nancy Pelosi a ajuns în Coreea de Sud, în contextul tensiunilor americano-chineze privind Taiwanul

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns miercuri în Coreea de Sud, în cadrul turneului său în Asia care a căpătat conotaţii geopolitice după ce China a criticat dur vizita sa în Taiwan drept un “amestec în afacerile interne”, relatează agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, potrivit agerpres

Avionul C-40C al forţelor aeriene ale SUA care a transportat delegaţia Congresului SUA a aterizat la baza aeriană Osan din Pyeongtaek, la 70 km sud de Seul, după vizite în Singapore, Malaezia şi Taiwan. Delegaţia condusă de Nancy Pelosi urmează să se deplaseze şi în Japonia.

Citește și : Diplomaţia lituaniană elogiază vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Cu câteva ore înainte de aterizarea avionului, un consilier al preşedintelui Yoon Suk-yeol a salutat vizita lui Pelosi. Oficialul a reiterat însă poziţia Seulului privind nevoia de a asigura “pace şi stabilitate regională prin dialog şi cooperare”, întrebat dacă are vreun comentariu legat de noile tensiuni SUA-China legate de Taiwan.

Yoon Suk-yeol, în prezent în vacanţă, nu urmează să se întâlnească cu Nancy Pelosi. Ministrul de externe Park Jin nu este nici el disponibil, din cauza unei vizite în Cambodgia la o serie de reuniuni anuale găzduite de Asociaţia naţiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN).


Joi, Pelosi urmează să aibă discuţii cu preşedintele Adunării naţionale din Coreea de Sud, Kim Jin-pyo. Cele două părţi ar urma să discute chestiuni legate de Coreea de Nord, despre securitate în regiunea Indo-Pacific, cooperare regională şi provocări globale precum criza climatică.

După discuţii, cei doi intenţionează să emită un comunicat de presă comun şi să ia masa, potrivit biroului lui Kim.

Vizita lui Nancy Pelosi în Coreea de Sud are loc într-un moment sensibil, în care Seulul face eforturi pentru a-şi dezvolta alianţa de securitate de durată cu SUA, menţinându-şi în acelaşi timp parteneriatul economic în creştere şi alte parteneriate cu China, comentează Yonhap.

Citește și : Ruşii pun pe orbită un satelit iranian

Din delegaţia lui Pelosi mai fac parte preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor, Gregory Meeks, preşedintele Comisiei pentru afacerile veteranilor din Cameră, Mark Takano, precum şi alţi congresmeni, printre care Suzan DelBene, Raja Krishnamoorthi şi Andy Kim.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un minor a fost prins la ghidonul unui ATV

Un minor de 13 ani a fost depistat la ghidonul unui ATV în satul Vulcănești, raionul Nisporeni. Acesta nu avea permis de conducere și...

Bunuri nedeclarate descoperite la vama Leușeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au documentat mai multe tentative de transportare ilicită a unor bunuri, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Printre mărfurile...

La şapte ani de la căderea guvernării PDM, Dodon o acuză pe Sandu de acapararea puterii

Liderul PSRM, Igor Dodon, a lansat noi critici la adresa președintei Maia Sandu, cu ocazia împlinirii a șapte ani de la evenimentele politice din...

VIDEO Localnicii din Lopatna povestesc spaima trăită după căderea dronei

Locuitorii satului Lopatna, raionul Orhei, spun că au trăit momente de panică în noaptea în care o dronă s-a prăbușit și a explodat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.