StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi ajuns în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic

Nancy Pelosi ajuns în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a ajuns joi în Japonia, ultima etapă a turneului său asiatic care a inclus o vizită rară în Taiwan, ceea ce a provocat indignarea Chinei, relatează France Presse, potrivit agerpres

Potrivit reporterilor AFP din teren, avionul lui Nancy Pelosi a aterizat la baza aeriană din Yokota, o suburbie vestică a capitalei Tokyo, venind din Coreea de Sud.

Citește și : Amnesty International acuză armata ucraineană că a pus în pericol viaţa civililor

Beijingul, care consideră insula Taiwan ca făcând parte din teritoriul său, a început exerciţii militare de o amploare fără precedent pentru a protesta faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA la Taipei, practic al treilea oficial ca importanţă în Statele Unite, după preşedinte şi vicepreşedinte.

În acelaşi timp, ministrul nipon al apărării, Nobuo Kishi, a declarat anterior că, pentru prima oară, rachete balistice chineze au căzut în zona economică exclusivă (ZEE) a Japoniei.


La anunţul acestor manevre chineze, Tokyo – un aliat apropiat al Washingtonului – şi-a exprimat ‘preocuparea’.

Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, care efectuează prima sa vizită în Japonia din 2015, urmează să se întâlnească cu premierul Fumio Kishida, potrivit postului public de televiziune nipon NHK.

Citește și : Pompierii se luptă cu un incendiu de pădure în nord-vestul Spaniei

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.