StiripesurseȘtirile zileiPOTOP în Coreea de Sud (VIDEO)! Şapte oameni au murit

POTOP în Coreea de Sud (VIDEO)! Şapte oameni au murit

Publicat:

Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şapte sunt date dispărute la Seul în inundaţii record provocate de ploile torenţiale în urma cărora apa a năvălit în staţiile de metrou şi pe mai multe străzi din capitală, au anunţat marţi autorităţile, potrivit AFP şi agerpres.

”Cel puţin şapte persoane au decedat în metropola Seul (…), iar alte şapte au fost date dispărute din cauza precipitaţiilor intense la 7:30 în această dimineaţă”, a declarat pentru AFP un responsabil din cadrul Ministerului de Interne.

Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

Autorităţile au avertizat că se vor produce din nou precipitaţii, iar echipele de intervenţie încercau să degajeze carcasele autovehiculelor inundate de pe străzile capitalei, au constatat jurnaliştii AFP.

Ploile torenţiale, care au început luni, sunt cele mai puternice ce s-au abătut asupra Coreii de Sud în ultimii 80 de ani, potrivit agenţiei de presă Yonhap.


Imaginile dramatice distribuite luni seară pe reţelele de socializare înfăţişau persoane mergând prin apa care le ajungea până la brâu, staţii de metrou inundate şi vehicule acoperite pe jumătate de ape în cartierul de lux Gangnam din Seul.

Administraţia meteorologică coreeană (KMA) i-a avertizat pe sud-coreeni să ”aibă grijă la ploile torenţiale, la rafale, precum şi la trăsnete şi fulgere în regiunea centrală”, în următoarele zile.

A fost prognozată o cantitate suplimentară de 300 de milimetri de ploaie pentru regiunea centrală, care include Seulul, până joi, a precizat aceeaşi sursă.

Potrivit presei locale, trei persoane care locuiau într-o ”banjiha” – locuinţe situate în subsoluri strâmte precum cea în care trăieşte familia din filmul ”Parasite” a lui Bong Joon-ho -, printre care şi un adolescent, au decedat înecate în propriul apartament.

Preşedintele Yoon Suk-yeol le-a dat dispoziţii responsabililor guvernamentali să evacueze rezidenţii din zonele de risc şi a încurajat companiile să le permită angajaţilor să muncească potrivit unui orar flexibil marţi dimineaţă.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

”Nimic nu este mai presus de viaţă şi siguranţă. Guvernul va gestiona temeinic situaţia ploilor torenţiale”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Viaţa cotidiană în Coreea de Sud a fost perturbată în mare măsură marţi, după ce mai multe drumuri şi tuneluri au fost închise din motive de securitate, a relatat Yonhap.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate din Republica Moldova. Un proiect de lege care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.