StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord a lansat două rachete de croazieră de pe...

Coreea de Nord a lansat două rachete de croazieră de pe coasta de vest

Publicat:

Coreea de Nord a tras două rachete de croazieră din oraşul Onchon de pe coasta sa de vest spre Marea Galbenă miercuri dimineaţă, a declarat o sursă militară sud-coreeană sub obişnuita rezervă a anonimatului, fără a oferi detalii cum ar fi raza de acţiune, altitudinea rachetelor sau ora lansării, transmit Yonhap, Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile de informaţii sud-coreene şi americane efectuează o analiză în acest sens, aliaţii menţinând o poziţie de pregătire fermă, a adăugat oficialul.

Citește și: Hackerii ruşi au atacat Energoatom – Black News

Lansările au loc în contextul în care Coreea de Sud şi Statele Unite au început marţi un exerciţiu comun preliminar de patru zile, în vederea pregătirii pentru manevrele lor anuale Ulchi Freedom Shield, suspendate de mult timp, care vor avea loc între 22 august şi 1 septembrie. Aceste exerciţii exasperează Phenianul, care le vede ca pe o repetiţie pentru o invazie.

De asemenea, intervin în timp ce preşedintele sud-coreean, Yoon Suk-yeol, a ţinut miercuri o conferinţă de presă pentru a marca 100 de zile de la preluarea mandatului.


Yoon Suk-yeol a declarat că este dispus să ofere un ajutor economic eşalonat Coreei de Nord dacă aceasta va pune capăt dezvoltării armelor nucleare şi va începe denuclearizarea, răspunzând la întrebări în timpul conferinţei de presă.

Coreea de Nord nu a mai testat o rachetă de croazieră din ianuarie, a precizat agenţia de presă Yonhap.

În timp ce Nordului îi este interzis să efectueze lansări folosind tehnologii de rachete balistice în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, un astfel de tir cu o rachetă de croazieră nu reprezintă o încălcare a acestora.

Ultima dată când Phenianul a efectuat un test de armament a fost la 10 iulie, cu ceea ce părea a fi lansatoare de rachete multiple.

Citeşte şi: Macron şi Narendra Modi s-au înţeles să ‘lucreze împreună pentru încetarea conflictului’ în Ucraina – Black News

Din ianuarie, Coreea de Nord a efectuat mai multe teste de armament, unele dintre ele încălcând sancţiunile existente, inclusiv lansarea unei rachete balistice intercontinentale pentru prima dată din 2017.

Seulul şi Washingtonul consideră, de asemenea, că regimul lui Kim Jong Un ar putea efectua în curând un al şaptelea test nuclear.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.