StiripesurseDiasporaCasa Albă: Rusia ar putea anunţa organizarea unui referendum 'ilegitim' în...

Casa Albă: Rusia ar putea anunţa organizarea unui referendum ‘ilegitim’ în Ucraina ocupată

Publicat:

Moscova ar putea anunţa chiar în această săptămână organizarea unui referendum “ilegitim” în Ucraina ocupată, în încercarea de a justifica o anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, informează AFP, potrivit agerpres.

“Avem informaţii potrivit cărora Rusia continuă să pregătească simulacre de referendum” în Herson (sud), în Zaporojie, în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, precum şi în Harkov, a afirmat Kirby, purtător de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.

Citește și :  Macron îl asigură pe Lapid că un acord asupra programului nuclear iranian va ţine cont de interesele Israelului

“Conducerea rusă a dat ordinul de a pregăti desfăşurarea acestor referendumuri. De fapt, noi ne aşteptăm la un anunţ rus cu privire la primul sau primele astfel de simulacre de scrutinuri înainte de sfârşitul acestei săptămâni”, a adăugat Kirby.

“SUA şi comunitatea internaţională au fost foarte clari: orice tentativă menită să controleze un teritoriu suveran al Ucrainei va fi considerată ilegitimă”, a continuat el.


SUA se aşteaptă ca Rusia să “manipuleze rezultatele acestor referendumuri, pentru a pretinde că poporul ucrainean vrea alipirea la Rusia. Aceasta este pur şi simplu fals”, a mai acuzat purtătorul de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.

Kirby a citat mai multe sondaje efectuate în ultimele luni în rândul populaţiei ucrainene în teritoriul controlat de Kiev, sondaje care arată că peste 90% dintre ucraineni nu vor alipirea la Rusia.

Citește și : Cetăţeni norvegieni, printre victimele atacului comis într-un hotel din Mogadiscio

Preşedintele SUA, Joe Biden, care a anunţat recent o nouă tranşă de ajutor militar pentru Ucraina de aproape 3 miliarde de dolari, cea mai mare de până acum, va avea o discuţie la telefon, joi, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a mai anunţat John Kirby.

“Vom continua să mobilizăm lumea liberă, să încurajăm aliaţii şi partenerii noştri să susţină Ucraina, care îşi apără suveranitatea”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.