StiripesurseȘtirile zileiRusia : Rachetele Avangard au intrat în producţia de serie (media)

Rusia : Rachetele Avangard au intrat în producţia de serie (media)

Publicat:

Rusia a început producţia de serie a rachetelor hipersonice Avangard, cu efect de planor, anunţă duminică agenţia RIA, preluată de Xinhua. “E timpul ca oponenţii noştri din Occident să accepte noua realitate. Rachetele ruseşti Kinjal sunt în serviciu, iar rachetele Avangard au intrat în producţia de serie”, scrie sursa citată.

RIA face apel la Occident să accepte negocieri privind securitatea, în contextul noilor arme anunţate joi în Parlament de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Moscova susţine că rachetele Avangard pot zbura cu viteze de 20 de ori mai mari decât a sunetului, pe distanţe intercontinentale, iar rachetele Kinjal pot atinge de 10 ori viteza sunetului. Ambele tipuri de rachete pot fi prevăzute cu încărcături nucleare sau convenţionale şi lansate împotriva unor ţinte la peste 2000 de km. Potrivit lui Putin, rachetele de care dispune în prezent Rusia pot “penetra orice sistem defensiv”, conform agerpres.

Citește și : Secret Service : Un bărbat s-a împuşcat lângă Casa Albă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.