StiripesurseDiasporaOficial ucrainean, despre o posibilă 'îngheţare' a războiului:Important e să nu...

Oficial ucrainean, despre o posibilă ‘îngheţare’ a războiului:Important e să nu permitem un ‘Minsk-3’

Publicat:

Secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksii Danilov, a avertizat sâmbătă în cadrul telemaratonului informativ al televiziunilor ucrainene împotriva “îngheţării” războiului declanşat de Rusia şi adoptării unui acord de tipul “Minsk-3” condiţionat, relatează agenţia de presă locală Liga, potrivit agerpres.

Kievul nu trebuie să accepte sub nicio formă “îngheţarea” actualului război cu Rusia, consideră el, pentru că mai devreme sau mai târziu Federaţia Rusă va încerca oricum să captureze din nou teritorii ale Ucrainei.

Citește și : Stare de urgenţă naţională în Pakistan

“În acest război, fiecare ţară îşi are propriile interese, dar este necesar să prevenim un ‘Minsk-3’ condiţionat, societatea noastră nu va accepta aşa ceva. Condiţiile ‘Minsk-1’ şi ‘Minsk-2’ au fost absolut inacceptabile pentru Ucraina”, a afirmat el, referindu-se la acordurile mediate de Franţa şi Germania, destinate să pună capăt ostilităţilor din Donbas (est).

Danilov a menţionat că unele ţări ajută Ucraina, în timp ce altele consideră că ar fi “necesară o negociere” cu dictatorul rus Vladimir Putin, întrucât urmează o iarnă grea, iar preţurile la gaze au crescut semnificativ.


“Cetăţenii noştri îşi dau viaţa. Preţul pe care îl plătesc ucrainenii ca naţiune ne costă scump. Este vorba despre întreaga Europă, Ucraina este o frontieră, dacă nu am fi respins agresiunea rusească din 24 februarie, tancurile ruseşti puteau să fi ajuns în Varşovia, Vilnius şi în alte oraşe europene”, a declarat oficialul ucrainean.

Totodată, Danilov a declarat că Rusia duce o ‘puternică’ campanie mediatică împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, iar una dintre naraţiunile promovate de propaganda rusă este teza conform căreia lumea ar fi ‘obosit de războiul’ Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Oficialul de la Kiev a remarcat că acest lucru nu este adevărat, iar lumea civilizată continuă să sprijine Ucraina.

O părere similară a fost exprimată sâmbătă şi de consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak. Potrivit lui, compromisurile cu Rusia vor fi un dezastru, războiul trebuie să se încheie cu o victorie militară pentru Ucraina, un tribunal pentru criminali de război şi cu o transformare a Federaţiei Ruse, transmite Liga, citând declaraţiile sale transmise prin Twitter.

Pentru aceasta, în afară de arme, este necesară voinţa de a câştiga, afirmă el. “. Toate ‘compromisurile’ vor avea consecinţe dezastruoase pentru umanitate”, consideră Podoliak.

În 24 august, de Ziua Independenţei Ucrainei, Volodimir Zelenski declarase că, în acest stadiu, Ucraina nu este pregătită pentru o încetare a focului şi pentru negocieri cu ţara agresoare.

“În locul în care ne aflăm, nu suntem pregătiţi pentru o încetare a focului. Am explicat că nu va exista un ‘Minsk-3’, sau un ‘Minsk-5’ sau un ‘Minsk-7’. Nu vom intra în astfel de jocuri, am pierdut o parte din teritorii”, a explicat preşedintele ucrainean, subliniind că, dacă forţele ucrainene ar lăsa acum regiunile sudice sub ocupaţia rusă, Ucraina nu va mai avea acces la mare, iar trupele ruse vor continua să atace Nikolaev, Odesa şi, în viitor, Kievul.

“De aceea, statul nostru nu se va angaja în stabilizarea situaţiei acolo unde se află acum trupele pentru a calma Federaţia Rusă”, a declarat Zelenski.

Citește și : Rusia ARDE ‘de pomană’ zilnic gaze în valoare de 8,4 milioane de lire sterline

Rusia şi Ucraina au purtat mai multe runde de discuţii după începerea invaziei, dar nu s-au înregistrat progrese şi există puţine perspective pentru o reluare a acestora.

Mai mult, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, considerat un aliat important al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat vineri pentru televiziunea franceză (LCI) că Moscova nu îşi va opri campania militară în Ucraina chiar dacă Kievul ar renunţa oficial la aspiraţiile sale de a adera la NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Moscova va cădea!’ Ucraina anunță că a lăsat fără curent 13 instalații energetice

Forțele ucrainene susțin că au lovit 13 obiective energetice, în cadrul unei operațiuni desfășurate pe parcursul a 48 de ore, care a vizat infrastructura...

Războiul din Ucraina a depășit 2 milioane de victime. Conflictul e considerat mai sângeros decât bătălia de la Stalingrad

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a provocat peste două milioane de victime în armatele celor două ţări, potrivit unui nou studiu realizat de...

Răspunsul Ucrainei la întrebările României despre drona care a explodat în Portul Constanța

Ucraina a confirmat pierderea comunicațiilor cu patru drone navale înaintea incidentului din 5 iunie, când o dronă maritimă ucraineană a explodat la dana 78...

Ucraina vede o ‘fereastră de oportunitate’ pentru a intensifica presiunea asupra Rusiei

Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat că Ucraina consideră că acum există o "fereastră de oportunitate" pentru intensificarea presiunii asupra Rusiei. Astfel, țara lucrează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.