StiripesurseȘtirile zileiMinistrul australian al apărării va vizita Franța, Germania și Marea Britanie

Ministrul australian al apărării va vizita Franța, Germania și Marea Britanie

Publicat:

Ministrul australian al apărării Richard Marles a declarat duminică faptul că va depune eforturi pentru intensificarea legăturile în domeniul apărării cu Franța, Germania și Marea Britanie, în cadrul unei vizite pe care o va efectua săptămâna aceasta la partenerii europeni, potrivit Reuters, informează mediafax.

Richard Marles a afirmat că războiul din Ucraina a sporit importanța cooperării cu națiuni care gândesc la fel.

Citește și : Serviciile din SUA vor face o evaluare de risc a documentelor clasificate recuperate din reşedinţa lui Trump

Vizita în Franța, Germania și Marea Britanie va avea loc între 29 august și 1 septembrie și va fi prima deplasare a ministrului apărării, Richard Marles, în aceste țări după ce Partidul Laburist de centru-stânga a preluat puterea în Australia după alegerile generale din mai.

Marles urmează să se întâlnească cu omologii săi în timpul vizitelor, despre care guvernul a spus că sunt o șansă de a arăta angajamentul Australiei față de consolidarea legăturilor europene în domeniul apărării.


Oprirea în Franța va ajuta la „restaurarea și reînnoirea” relației lor bilaterale, a declarat guvernul, numind Franța unul dintre „cei mai vechi și mai capabili parteneri ai Australiei”.

În iunie, Australia a ajuns la o înțelegere de 555 de milioane de euro cu șantierul naval francez Naval Group în legătură cu decizia de anul trecut de a renunța la o afacere de miliarde de dolari cu submarine franceze.

Canberra a sperat că înțelegerea va ajuta la repararea unei rupturi între cele două națiuni, după ce acordul a fost abandonat în favoarea unui acord cu Statele Unite și Marea Britanie pentru a construi submarine cu propulsie nucleară cu tehnologie americană și britanică în cadrul unei noi alianțe denumite AUKUS.

În cadrul călătoriei, Marles va participa, de asemenea, la o masă rotundă cu reprezentanți ai industriei de apărare din Germania, în timp ce în Marea Britanie va vizita șantierele navale, a declarat guvernul.

„Relația noastră cu Regatul Unit este atât istorică, cât și reciproc avantajoasă și se reflectă prin angajamentul nostru continuu față de AUKUS”, a spus Marles.

Citește și : Franţa va oferi expertiză în domeniul securităţii cibernetice instituţiilor guvernamentale din Muntenegru

„Vizita mea în Europa are loc într-un moment în care războiul din Ucraina a arătat importanța creșterii cooperării cu parteneri de aceeași părere, atât în Europa, cât și în Indo-Pacific”, a mai spus el.

Călătoria are loc după ce Marles a vizitat în iunie Japonia pentru a promova cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în încercarea de a contrabalansa influența militară tot mai mare a Chinei în Asia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.