StiripesurseȘtirile zileiPeste 40% dintre americani cred că un război civil este probabil...

Peste 40% dintre americani cred că un război civil este probabil să izbucnească în următorii zece ani

Publicat:

Peste două cincimi dintre americani cred că un război civil este cel puţin într-o oarecare măsură probabil să izbucnească în următorii 10 ani, potrivit unui nou sondaj al YouGov şi The Economist – o cifră care creşte la mai mult de jumătate în rândul ”republicanilor convinşi” relatează The Guardian, potrivit news.ro.

Rezultatele cercetărilor YouGov şi ale cotidianului The Economist sunt similare celor din alte sondaje.

Citeşte şi: Reactorul nuclear EPR finlandez Olkiluoto-3 a fost decontectat de la reţea din cauza unei probleme neidentificate a turbinei – Black News

Duminică seara, senatorul din statul Carolina de Sud Lindsey Graham a prezis izbucnirea unor ”revolte pe străzi” în cazul în care Trump este acuzat că a păstrat documente secrete după ce a părăsit Casa Albă, materiale recuperate de FBI din reşedinţa fostului preşedinte, în luna august.

Mary McCord, un fost procuror general adjunct interimar, a declarat pentru CNN că este ”incredibil de iresponsabil ca un oficial ales să facă ameninţări voalate de violenţă dacă forţele de ordine şi Departamentul de Justiţie… îşi fac treaba”.


A spune ”oamenii sunt supăraţi pot fi violenţi”, arată că ”ceea ce (Trump) ştie şi ceea ce ştie şi Lindsey Graham… este că oamenii ascultă, se mobilizează şi fac lucruri”, a adăugat el.

”6 ianuarie a fost rezultatul aceluiaşi tip de tactică a preşedintelui Trump şi a aliaţilor săi”, a mai subliniat McCord.

Nouă decese, inclusiv sinucideri în rândul ofiţerilor de poliţie, au fost legate de atacul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, când Trump le-a spus susţinătorilor ”să lupte din răsputeri” pentru a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale.

De atunci, temerile referitoare la violenţă politică au crescut.

Majoritatea experţilor cred că un conflict armat la scară largă, precum Războiul Civil American din 1861-1865, rămâne puţin probabil. Însă mulţi se tem de o creştere a diviziunii politice şi explicit a violenţei politice, mai ales că politicienii republicani care susţin afirmaîiile lui Trump despre frauda electorală candidează pentru Congres şi posturi-cheie de stat.

”Ţările cu democraţii şi guverne la fel de puternice ca ale SUA nu cad în război civil. Dar dacă instituţiile noastre slăbesc, povestea ar putea fi diferită”, a afirmat Rachel Kleinfeld, specialist în conflicte civile la Carnegie Endowment for International Peace

În sondajul realizat de YouGov şi The Economist, 65% dintre respondenţi au declarat că violenţa politică a crescut de la începutul anului 2021, iar 62%, consideră că violenţa politică va creşte în următorii câţiva ani.

Citeşte şi: Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria în apropiere de Crimeea – Black News

De asemenea, participanţii au fost întrebaţi: ”Gândindu-ne la următorii 10 ani, cât de probabil credeţi că va exista un război civil în această ţară?”

Dintre toţi cetăţenii americani, 43% au spus că izbucnirea unui războiul civil este cel puţin probabilă. Printre democraţii puternici şi independenţii, cifra a fost de 40%. Dar dintre republicanii convinşi, 54% au spus că războiul civil este într-o oarecare măsură probabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.