StiripesurseȘtirile zileiRămăşiţele celui mai vechi dinozaur din Africa, descoperite în Zimbabwe

Rămăşiţele celui mai vechi dinozaur din Africa, descoperite în Zimbabwe

Publicat:

Oamenii de ştiinţă din Zimbabwe au anunţat joi descoperirea rămăşiţelor celui mai vechi dinozaur din Africa, care a cutreierat pământul în urmă cu aproximativ 230 de milioane de ani, informează AFP, potrivit agerpres.

Denumit Mbiresaurus raathi, dinozaurul avea doar un metru înălţime, o coadă lungă şi cântărea până la 30 de kilograme, potrivit echipei internaţionale de paleontologi care a făcut descoperirea.

Citeşte şi: Moscova invită Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului – Black News

“Mergea pe două picioare şi avea un cap destul de mic”, a declarat joi pentru AFP Christopher Griffin, cercetătorul care a scos la iveală primul os.

Era probabil un omnivor care se hrănea cu plante, animale mici şi insecte. Dinozaurul aparţine subordinului Sauropodomorpha, aceeaşi linie care va include mai târziu dinozaurii giganţi cu gât lung, a declarat Griffin, un cercetător de 31 de ani de la Universitatea Yale.


Scheletul a fost găsit în timpul a două expediţii în 2017 şi 2019 de către o echipă de cercetători din Zimbabwe, Zambia şi SUA.

“Am dezgropat tot femurul şi am ştiut în acel moment că era vorba de un dinozaur şi că aveam cea mai veche fosilă de dinozaur cunoscută din Africa”, a precizat Griffin, doctorand la Virginia Tech University la acea vreme.

Descoperirile echipei sale au fost publicate pentru prima dată miercuri în revista Nature.

Rămăşiţe de dinozauri din aceeaşi epocă fuseseră scoase la iveală anterior doar în America de Sud şi India.

Paleontologii au ales Zimbabwe pentru săpături după ce au calculat că, atunci când toate continentele făceau parte dintr-o singură masă terestră cunoscută sub numele de Pangeea, aceasta se afla cam la aceeaşi latitudine ca descoperirile anterioare din America de Sud modernă.

“Mbiresaurus raathi este remarcabil de asemănător cu unii dinozauri de aceeaşi vârstă descoperiţi în Brazilia şi Argentina, ceea ce întăreşte faptul că America de Sud şi Africa făceau parte dintr-o masă de uscat continuă”, a declarat Max Langer de la Universitatea din Sao Paulo.

Citeşte şi: Putin a obținut o victorie-șoc care ar putea distruge lumea liberă – Black News

Dinozaurul poartă numele districtului Mbire, din nord-estul Zimbabwe, unde a fost găsit scheletul, şi al paleontologului Michael Raath, care a semnalat prima dată existenţa unor fosile în această regiune.

În această zonă au mai fost găsite şi alte specimene, care au fost depozitate la Muzeul de Istorie Naturală din Zimbabwe, aflat în al doilea oraş ca mărime al ţării, Bulawayo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.