StiripesurseȘtirile zileiUn convoi umanitar a reuşit să intre în Ghouta, dar autorităţile...

Un convoi umanitar a reuşit să intre în Ghouta, dar autorităţile siriene au confiscat multe materiale medicale

Publicat:

Un convoi cu ajutoare umanitare a reuşit luni să ajungă în enclava siriană Ghouta orientală, pentru prima dată după începutul sângeroasei ofensive a forţelor guvernamentale, acum două săptămâni. O mare parte din articolele medicale de primă necesitate nu au reuşit însă să treacă de controalele de securitate, transmite Reuters, conform agerpres.

Potrivit unui oficial de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), autorităţile guvernamentale siriene au înlăturat din vehiculele ONU cea mai mare parte a materialelor de uz medical, constând din kituri chirurgicale, insulină, echipamente de dializă şi altele.

Citeşte şi: Moscova are dovezi care susţin implicarea americanilor în alegerile din 18 martie

Oficialul OMS a precizat pentru Reuters că responsabili guvernamentali sirieni au respins 70% din proviziile pregătite, inclusiv “toate kiturile chirurgicale, de prim ajutor, echipamentele de dializă şi insulina”.

Duminică, agenţia Naţiunilor Unite pentru ajutor umanitar OCHA a anunţat că trimite în Ghouta 46 de camioane cu alimente şi medicamente.


Ali Al Zaatari, înalt responsabil al ONU care a însoţit convoiul umanitar, a declarat la rândul său pentru Reuters că proviziile din convoi nu ajung decât pentru 27.500 de persoane, de la 70.000 cât se prevedea iniţial. “Nu este suficient”, a subliniat acesta.

În total, 400.000 de oameni trăiesc în Ghouta orientală, unde potrivit ONU criza de alimente şi medicamente se face simţită încă dinainte de ofensiva lansată la mijlocul lui februarie de Damasc.

Citeşte şi: ‘Forma Apei’ triumfă la Premiile Oscar

Un singur convoi al ONU a mai reuşit să ajungă în zonă anul acesta, la 14 februarie.

Potrivit organizaţiei neguvernamentale Observatorul sirian pentru drepturile omului, peste 690 de civili au fost ucişi în 15 zile de campanie a regimului Bashar Al-Assad împotriva acestei enclave rebele.

În total, cel puţin 346.000 de oameni au murit de la declanşarea războiului civil din Siria, în 2011. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.