StiripesurseȘtirile zileiNumărul tigrilor siberieni aproape s-a dublat în ultimii 12 ani

Numărul tigrilor siberieni aproape s-a dublat în ultimii 12 ani

Publicat:

Specialiştii ruşi în conservarea speciilor au raportat că numărul tigrilor siberieni – denumiţi şi tigri de Amur – aproape s-a dublat în Rusia în ultimii 12 ani şi a ajuns la 750 de exemplare, potrivit unui anunţ făcut în capitala rusă, care găzduieşte începând de luni cea de-a doua ediţie a unui forum internaţional dedicat protejării tigrilor, informează DPA, potrivit agerpres.

Deşi tigrul de Amur, cea mai mare felină care trăieşte în prezent în lume, este în continuare pe cale de dispariţie în multe ţări, populaţia sa din Rusia a crescut cu aproximativ 40% în ultimii ani.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Braconajul este în continuare considerat drept cea mai mare ameninţare pentru această subspecie de tigru, au declarat experţii reuniţi la summitul organizat în oraşul Vladivostok. Numărul tigrilor ucişi de braconierii din Rusia a înregistrat însă o scădere considerabilă în ultimii 10 ani, de la 50-70 de exemplare ucise anual în urmă cu un deceniu până la 15-20 de exemplare în prezent, au precizat specialiştii de la Amur Tiger Centre.

Totodată, habitatele în care trăiesc aceşti tigri au fost extinse.


Alte ţări încearcă să înveţe de pe urma succesului obţinut de Rusia în acest domeniu de activitate: Kazahstanul a anunţat că intenţionează să reintroducă o populaţie de tigri siberieni în sălbăticie începând din 2025.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Forumul din Vladivostock s-a deschis cu un mesaj video al preşedintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat extrem de mândru pentru creşterea numărului de tigri siberieni.

“Sunt bucuros să văd succesul colegilor noştri din India, Nepal, Bhutan şi China, unde populaţiile acestor feline de talie mare înregistrează o creştere clară”, a declarat preşedintele Vladimir Putin. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce vârsta mijlocie devine tot mai dificilă pentru americani

Pentru mulți americani, vârsta mijlocie aduce cu ea singurătate, depresie și o memorie mai slabă decât a generațiilor anterioare. Un nou studiu explică motivul...

Minunea biblică a înmulțirii pâinilor și peștilor, explicată prin matematică

Poate matematica să ofere o explicație pentru una dintre cele mai cunoscute minuni biblice? Daniel Onofrei, profesor de matematică la Universitatea din Houston, spune...

Cum să recoltezi încontinuu busuiocul și menta pe parcursul verii

Un grădinar dezvăluie modalitatea prin care poți recolta menta și busuiocul pe tot parcursul verii. Ierburile proaspete reprezintă alegerea ideală pentru orice masă, relatează Express. Citește...

Ce plante să eviți când îți scoți câinele la plimbare

Un medic veterinar menționează ce flori să eviți când îți scoți câinele la plimbare. Deși unele plante pot părea inofensive, ele pot transforma o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.