StiripesurseSintezeRelațiile încordate dintre Qatar și vecinii săi dau semne de detensionare

Relațiile încordate dintre Qatar și vecinii săi dau semne de detensionare

Publicat:

Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, a discutat telefonic cu prinţul moştenitor saudit, Mohammad bin Salman, pentru a-şi exprima “dorinţa de a se aşeza la masa dialogului” şi a rezolva criza care durează de trei luni între Doha şi patru ţări arabe, a informat sâmbătă agenţia oficială saudită SPA, citată de AFP.

Prinţul moştenitor saudit “a salutat dorinţa emirului Qatarului”, a adăugat agenţia, precizând că “anunţul modalităţilor acestui dialog va fi făcut după acordul” între Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt, cele patru ţări care au întrerupt la începutul lui iunie relaţiile diplomatice Qatarul.

Această evoluţie a crizei din Golful Persic a intervenit la o zi după propunerea preşedintelui american, Donald Trump, de a juca rolul de mediator între cele cinci ţări.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au întrerupt relaţiile diplomatice cu Doha.

Cele patru ţări reproşează Qatarului că sprijină grupări extremiste şi s-a apropiat prea mult de Teheran, marele rival al Riadului, liderul monarhiilor arabe de la Golf.


De asemenea, au impus micului emirat bogat în zăcăminte de gaze naturale sancţiuni fără precedent, în special blocada căilor de acces maritime, aeriene şi terestre.

Qatarul a negat că susţine grupări extremiste şi a acuzat aceste ţări că îi încalcă suveranitatea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.