StiripesurseȘtirile zileiBiden la cea de-a 21-a aniversare a atentatelor de la 11...

Biden la cea de-a 21-a aniversare a atentatelor de la 11 septembrie: Nu vom uita niciodată, nu vom renunţa niciodată!

Publicat:

Preşedintele Joe Biden a marcat cea de-a 21-a aniversare a atacurilor de la 11 septembrie, luând parte la o ceremonie sumbră de depunere de coroane de flori la Pentagon, desfăşurată sub o ploaie constantă, şi aducând un omagiu “americanilor extraordinari” care şi-au dat viaţa într-una dintre cele mai întunecate zile ale naţiunii, transmite AP, scrie news.ro .   

Ceremonia de duminică a avut loc la puţin mai mult de un an după ce Biden a pus capăt războiului lung şi costisitor din Afganistan pe care SUA şi aliaţii l-au lansat ca răspuns la atacurile teroriste.
Biden a precizat că, chiar şi după ce Statele Unite au părăsit Afganistanul, administraţia sa continuă să îi urmărească pe cei responsabili de atacurile de la 11 septembrie. Luna trecută, Biden a anunţat că SUA l-au ucis pe Ayman al-Zawahri, liderul Al-Qaida care a contribuit la pregătirea atacurilor de la 11 septembrie, în cadrul unei operaţiuni clandestine.
“Nu vom uita niciodată, nu vom renunţa niciodată”, a declarat Biden. “Angajamentul nostru de a preveni un alt atac asupra Statelor Unite este fără sfârşit”.
De asemenea, preşedintele şi-a amintit cuvintele de mângâiere pe care Regina Elisabeta a II-a, care a murit săptămâna trecută, le-a trimis poporului american imediat după atacurile din 2001: “Durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire.” Biden a spus că aceste cuvinte rămân la fel de emoţionante ca şi acum 21 de ani, dar că şi greutatea pierderii rămâne grea.
“În această zi, preţul pare atât de mare”, a spus Biden.
“Nu este suficient să luăm apărarea democraţiei o dată pe an sau din când în când. Este ceva ce trebuie să facem în fiecare zi. Aşadar, aceasta este o zi nu doar de aducere aminte, ci este şi o zi de reînnoire şi hotărâre pentru fiecare american în devotamentul nostru faţă de această ţară, faţă de principiile pe care le întruchipează, faţă de democraţia noastră”, a arătat preşedintele SUA.
Prima doamnă Jill Biden s-a adresat mulţimii prezente la Memorialul Naţional al Zborului 93 din Shanksville, Pennsylvania, unde a amintit de îngrijorarea pe care a avut-o în legătură cu sora ei Bonny Jacobs, însoţitoare de zbor la United Airlines.
Ea a spus că atacurile au arătat că “cu curaj şi bunătate putem fi o lumină în acel întuneric”.
“Ne-a arătat că suntem cu toţii conectaţi unii de alţii”, a spus Biden, căreia i s-a alăturat sora ei în Shanksville pentru comemorarea de duminică. “Aşa că, în timp ce ne aflăm pe acest pământ sacru şi plin de cicatrici, o înregistrare a durerii noastre colective şi un monument al amintirilor care trăiesc în fiecare zi, aceasta este moştenirea pe care o ducem mult mai departe: Speranţa care sfidează ura.”
Vicepreşedintele Kamala Harris şi soţul ei au participat la o ceremonie de comemorare la Memorialul Naţional 11 septembrie din New York.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.