StiripesurseȘtirile zileiPapa Francisc merge în Kazahstan pentru a participa la Congresul...

Papa Francisc merge în Kazahstan pentru a participa la Congresul liderilor religiilor mondiale

Publicat:

Papa Francisc pleacă marţi pentru o vizită de trei zile în Kazahstan unde va participa la cel de-al VII-lea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Jorge Bergoglio, în vârstă de 85 de ani, care se deplasează în scaun cu rotile din cauza durerilor la genunchi, va pleaca marţi dimineaţă cu avionul de la Roma şi va ajunge în capitala Kazahstanului, Nur-Sultan (fosta Astana), unde va participa la summitul interreligios, în prezenţa a 100 de delegaţii din circa 50 de ţări.

Citeşte şi: Parlamentul European şi-a desemnat noul secretar general – Black News

Principalul absent de la acest congres, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, un susţinător al războiului din Ucraina, şi-a anulat participarea fără a preciza motivul.

Dacă papa Francisc a denunţat un “război crud şi fără sens”, Kirill a apărat “operaţiunea militară” a preşedintelui rus Vladimir Putin şi lupta împotriva “duşmanilor externi şi interni” ai Rusiei.


Pentru papa Francisc aceasta va fi cea de-a treia călătorie în străinătate în 2022, după vizitele în Malta şi Canada.

“În centrul acestei călătorii nu poate fi decât dialogul, întâlnirea, căutarea păcii între diferite lumi religioase şi culturale”, a declarat directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni.

Suveranul pontif este aşteptat să sosească cu puţin timp înainte de ora locală 18:00 (12:00 GMT) la Nur-Sultan, unde va susţine un prim discurs în faţa autorităţilor şi a corpului diplomatic.

Citeşte şi: Confruntări militare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan – Black News

Anterior, el va fi primit de preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev, în vârstă de 69 de ani, care i-a succedat în 2019 lui Nursultan Nazarbaev.

Fostă republică sovietică, care are, de asemenea, legături economice intense cu Kievul, Kazahstanul a evitat să ia parte vreuneia din tabere în criza ucraineană, pronunţându-se pentru o rezolvare paşnică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.