StiripesurseȘtirile zileiPakistanul inaugurează a V-a centrală nucleară

Pakistanul inaugurează a V-a centrală nucleară

Publicat:

Premierul pakistanez, Shahid Khaqan Abbasi, a inaugurat vineri a cincea centrală nucleară din această ţară unde întreruperile de electricitate sunt recurente, dezvoltată în colaborare cu China, transmite AFP.

Pakistanul este una dintre puţinele ţări în curs de dezvoltare care continuă să îşi extindă folosirea energiei atomice în pofida catastrofei nucleare din 2011 de la Fukushima, în Japonia.

Ţara caută cu disperare să acopere deficitul energetic care în timpul verii poate atinge un maxim de 7.000 de megawaţi (MW), o treime din cerere.

Reactorul Chashma-4, cu o putere de 340 de MW, situat la 250 de kilometri sud-vest de Islamabad, este al patrulea construit în cadrul colaborării dintre Comisia pentru energie atomică din Pakistan (PAEC) şi Corporaţia naţională din domeniul nuclear din China (CNNC).

Precedentul a fost inaugurat în decembrie de fostul premier Nawaz Sharif, destituit luna trecută pe fondul unor acuzaţii de corupţie, care îşi făcuse din extinderea capacităţilor energetice un punct central al luptei electorale.


“Să punem capăt întreruperilor în distribuţia energie electrice electricităţii este o prioritate a guvernului nostru”, a afirmat Shahid Khaqan Abbasi în cursul inaugurării transmise în direct la posturile de televiziune, dând asigurări că acestea nu vor mai exista după noiembrie 2017.

Premierul a subliniat actuala creştere economică a Pakistanului, care a depăşit 5%, va atinge 6% în acest an, după recenta punere în funcţiune a mai multor centrale, în timp ce altele sunt pe punctul de a fi inaugurate.

Neplăţi, corupţie, ineficienţă, lipsa investiţiilor: producţia de energie a rămas în urma cererii în ultimul deceniu, o criză pe care Nawaz Sharif se angajase să o rezolve până la finalul mandatului său, prevăzut iniţial în 2018.

China intensifică în prezent investiţiile la vecinul său pakistanez, în cadrul unui plan de dezvoltare a infrastructurii rutiere, telecomunicaţiilor şi energiei de peste 50 de miliarde de dolari de-a lungul unui coridor economic ce leagă China de Marea Arabiei traversând Pakistanul de la nord la sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Adunarea Parlamentară a R. Moldova și a Republicii Polone reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul consecvent acordat Republicii...

Portalul pentru prestarea serviciilor în domeniul armelor cu destinație civilă a fost actualizat

Portalul electronic pentru prestarea serviciilor în domeniul armelor cu destinație civilă a fost actualizat, precizează Inspectoratul Național de Securitate Publică. Citește și: Poliția cercetează incidentul...

Poliția cercetează incidentul armat de pe teritoriul Brigăzii Infanterie Motorizată Moldova

Cu referire la incidentul produs astăzi pe teritoriul Centrului de Instruire a Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, în care un militar în termen...

Un militar în termen a fost rănit în timpul activităților de instruire

Un militar în termen a fost rănit în regiunea abdomenului, astăzi, în timpul activităților de instruire, în urma unei împușcături produse accidental cu arma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.