StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping a ajuns în Kazahstan, prima vizită externă a liderului...

Xi Jinping a ajuns în Kazahstan, prima vizită externă a liderului chinez de la începutul pandemiei

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit miercuri în Kazahstan, pentru prima sa vizită în străinătate de la începutul pandemiei, informează AFP, potrivit agerpres.

Avionul în care se afla liderul chinez a aterizat la Nur-Sultan, capitala acestei ţări din Asia Centrală, puţin după orele 08:30 GMT.

Citeşte şi: Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast – Black News

La coborârea din avion, Xi Jinping a fost întâmpinat de preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev, cei doi lideri purtând măşti sanitare, la fel ca membrii delegaţiilor şi garda de onoare.

Xi Jinping, care se va deplasa după această vizită în Uzbekistan, pentru un summit al liderilor statelor membre în Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), nu a mai părăsit China din primele zile ale pandemiei de COVID-19.


Cu o zi înainte de această deplasare, liderul chinez a promis să “apere securitatea comună” cu Kazahstanul, într-un articol pentru presa kazahă, difuzat marţi şi de televiziunea publică chineză CCTV.

Potrivit lui Xi Jinping, China doreşte să coopereze cu Kazahstanul în lupta împotriva traficului de droguri şi a crimei organizate pe plan internaţional, precum şi împotriva celor trei “flageluri”, termen utilizat de Beijing pentru terorism, separatism şi extremismul religios.

Guvernul chinez a folosit deja această formulă pentru a-şi justifica represiunea din Xinjiang – regiune chineză situată lângă frontiera cu Kazahstanul – împotriva populaţiei musulmane uigure.

China este acuzată de ţări occidentale şi de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului că a închis în lagăre peste un milion de uiguri şi alţi membri ai unor minorităţi musulmane, inclusiv kazahi. Beijingul respinge aceste acuzaţii de încălcare a drepturilor omului în Xinjiang, afirmând că măsurile luate sunt menite să combată terorismul şi să asigure dezvoltarea regiunii.

Mii de kazahi au legături de familie cu locuitori din Xinjiang, regiune unde kazahii constituie a doua cea mai mare populaţie turcofonă după uiguri.

Kazahstanul, care vrea să-şi aprofundeze relaţiile comerciale cu China, tinde să se alinieze poziţiei Beijingului în problema situaţiei din Xinjiang.

Însă această ţară a devenit o bază pentru militanţi şi ONG-uri care denunţă situaţia din Xinjiang şi care le reproşează autorităţilor kazahe lipsa de acţiune.

După vizita sa în Kazahstan, Xi Jinping se va deplasa la Samarkand, în Uzbekistan, pentru a participa acolo la summitul liderilor statelor membre în OCS, summit prevăzut să aibă loc în 15-16 septembrie.

Citeşte şi: A MURIT Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky – Black News

OCS este formată din China, Rusia, India, Pakistan şi patru ţări din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan şi Tadjikistan.

Rusia a anunţat că Xi va avea în cadrul summitului o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin. Lovită de sancţiuni occidentale, Moscova caută să-şi întărească legăturile cu Beijingul.

Kremlinul a insistat marţi că OCS constituie “o alternativă reală la structurile orientate spre Occident”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.