StiripesurseȘtirile zileiAnthony Albanese 'linişteşte apele' în Australia: Prioritatea este un referendum pentru...

Anthony Albanese ‘linişteşte apele’ în Australia: Prioritatea este un referendum pentru drepturile populaţiilor indigene, nu pentru a înlocui monarhia cu republica

Publicat:

Prioritatea Australiei este de a organiza un referendum asupra drepturilor politice ale populaţiilor indigene, nu de a înlocui monarhia cu republica, a afirmat joi premierul australian Anthony Albanese, informează AFP, potrivit agerpres.

Chiar dacă liderul Partidului Laburist de centru-stânga este un republican fervent, el a refuzat să se angajeze în această dezbatere la numai câteva zile de la decesul Reginei Elisabeta a II-a.

Citeşte şi: Primăriţa din Ciudad de Mexico onorează familia Assange în numele ‘libertăţii de exprimare’ – Black News

Australia, ţară membră a Commonwealth, este o monarhie constituţională, avându-l pe suveranul Regatului Unit drept şef al statului.

Albanese a declarat că se concentrează pe un proiect de referendum menit să le ofere populaţiilor indigene – care numără circa 670.000 de persoane în Australia, adică mai puţin de 3% din populaţie – dreptul de a fi consultate de deputaţi asupra problemelor care îi vizează, un proces denumit “Voice to Parliament”.


“Vreau ca australienii să se concentreze pe ‘Voice to Parliament’ “, a subliniat Albanese la postul naţional de radio ABC. “Trebuie să ne mândrim că împărţim acest continent cu cea mai veche cultură neîntreruptă de pe Terra, de cel puţin 65.000 de ani”, a subliniat premierul australian, ales în luna mai pentru un prim mandat de trei ani.

“Aceasta este o chestiune care trebuie rezolvată înainte ca alte probleme să fie dezbătute”, a adăugat el.

Colonie britanică vreme de peste un secol, Australia şi-a obţinut independenţa în 1901, însă l-a menţinut pe monarh drept şef al statului.

În 1999, australienii au votat cu rezultat strâns împotriva destituirii reginei.

Sondajele efectuate înainte de moartea Reginei Elisabeta II-a arătau că majoritatea australienilor erau favorabili instaurării unei republici.

Citeşte şi: Un prim ajutor militar direct al Washingtonului pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congres – Black News

Problema republicană a fost reanimată după instalarea la putere a lui Albanese, care a numit rapid primul “ministru delegat pentru Republică” al Australiei şi a sugerat că un referendum ar putea fi organizat în viitor.

“Să obţii o schimbare constituţională în această ţară este foarte dificil”, a explicat cu toate acestea Anthony Albanese, reamintind de votul din 1999. “Ideea de a avea mai multe dezbateri în acelaşi timp nu cred că este fezabilă şi eu am indicat în mod clar priorităţile mele”, a spus premierul Australiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.