StiripesurseSintezeBenjamin Netanyahu avertizează împotriva 'brutei' iraniene care instalează 'întunericul' în...

Benjamin Netanyahu avertizează împotriva ‘brutei’ iraniene care instalează ‘întunericul’ în Orientul Mijlociu

Publicat:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avertizat marţi la Washington împotriva ‘brutei’ iraniene, care – în opinia sa – instalează ‘întunericul’ în Orientul Mijlociu, salutând ‘frumoasa’ alianţă între Israel şi Statele Unite ale Americii, relatează AFP.

Netanyahu a făcut această declaraţie într-un discurs rostit în faţa reprezentanţilor American Israel Public Affaires Committee (Aipac), influentul lobby american pro-Israel, în cadrul unei vizite în SUA în cursul căreia a primit deja luni un sprijin puternic din partea lui Donald Trump, conform agerpres.

Îndelung aclamat în picioare, el a parafrazat titlul unui western al lui Sergio Leone ‘The Good, the Bad and the Ugly’ (Bunul, răul şi urâtul) pentru a invoca ‘Bunul, bruta şi frumoasa’.

Citește și : Raidurile aeriene efectuate de Rusia în Siria ar putea fi calificate drept crimă de război (ONU)

‘Bunul’ sunt ‘veştile bune’, a spus el, subliniind că ‘armata israeliană nu a fost niciodată mai puternică’, iar economia ţării este înfloritoare.


‘Bruta’ este Iranul, a continuat Benjamin Netanyahu, recurgând la o hartă proiectată pe ecrane uriaşe cu ‘influenţa iraniană în Orientul Mijlociu’. ‘Întunericul coboară peste regiunea noastră’, a avertizat premierul israelian, arătând spre ţările reprezentate în negru pe această hartă: Siria, Irak, Yemen, Liban.

Denunţând din nou acordul internaţional din 2015, destinat să împiedice Teheranul să obţină arma nucleară, pe care îl consideră prea conciliant şi care este acum slăbit de retragerea americană prevăzută de Donald Trump, şeful guvernului israelian a reamintit că a avertizat faţă de ‘minciunile repetate ale regimului iranian’.

‘Am avertizat că, ridicând sancţiunile împotriva Iranului, regimul iranian nu va deveni mai moderat şi mai paşnic’, ci, ‘dimpotrivă, mult mai periculos’, a spus el. ‘Este exact ceea ce este pe cale să se întâmple!’, consideră Netanyahu.

‘Trebuie să oprim Iranul şi vom opri Iranul’, a declarat premierul israelian. ‘Nu vom lăsa niciodată Iranului să dezvolte arme nucleare, nici astăzi, nici în zece ani şi nici vreodată’, a asigurat el.

Netanyahu a salutat de asemenea fermitatea preşedintelui american în dosarul iranian şi a lansat un apel către ţările arabe din regiune: ‘Israelul nu le este duşmanul, ci un aliat indispensabil!’

În fine, ‘frumoasa’ din triada amintită este ‘frumoasa alianţă dintre Israel şi SUA’, deja celebrată în ajun în Biroul Oval cu preşedintele Donald Trump.

Anterior, premierul israelian a salutat decizia lui Donald Trump, luată în decembrie, în pofida dezaprobării internaţionale, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi de a transfera ambasada SUA acolo în luna mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.