StiripesurseȘtirile zileiCanada şi SUA fac o demonstraţie de forţă în strâmtoarea Taiwan

Canada şi SUA fac o demonstraţie de forţă în strâmtoarea Taiwan

Publicat:

Un distrugător american şi o fregată canadiană au traversat marţi strâmtoarea Taiwan în cadrul unei noi operaţiuni comune vizând consolidarea statutului de cale navigabilă internaţională a acestei rute, potrivit France Presse, potrivit agerpres.

USS Higgins, un distrugător american, şi fregata canadiană HMCS Vancouver “au efectuat un tranzit de rutină prin strâmtoarea Taiwan în 20 septembrie, în conformitate cu legislaţia internaţională”, a declarat Flota a VII-a a US Navy într-un comunicat.

Citește și: Uraganul Fiona loveşte Insulele Turks şi Caicos

“Nava a tranzitat printr-un coridor strâmtoarea care se află în afara mării teritoriale a oricărui stat riveran”, conform comunicatului.

HMCS Vancouver se afla în drum pentru a se alătura unei misiuni în curs vizând aplicarea sancţiunilor ONU împotriva Coreei de Nord când a tranzitat strâmtoarea împreună cu USS Higgis, a indicat Canada.


“Tranzitarea de rutină astăzi a strâmtorii Taiwan demonstrează angajamentul nostru în favoarea unei regiuni Indo-pacifice libere, deschise şi incluzive”, a declarat ministrul canadian al apărării Anita Anand într-un comunicat publicat marţi, utilizând alt termen pentru a desemna regiunea Asia-Pacific.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului Est al armatei chineze a calificat această tranzitare drept “agitaţie mediatică”, afirmând că trupele chineze se află “întotdeauna în stare de alertă sporită” pentru a “apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, conform televiziunii publice chineze CCTV.

Beijingul consideră că Taiwanul este parte a teritoriului său şi că strâmtoarea – care separă insula de China continentală şi care constituie una dintre căile de navigaţie cele mai frecventate din lume – îi aparţine.

SUA utilizează de mult timp “libertatea de navigaţie” pentru a naviga prin această strâmtoare şi a contracara revendicările chineze. Aliaţii lor occidentali se alătură din ce în ce mai mult acestor operaţiuni.

Această nouă tranzitare militară americano-canadiană – prima în ultimele 11 luni – survine după o declaraţie a lui Joe Biden care a afirmat că trupe americane ar putea veni în ajutorul Taiwanului în ipoteza unei invazii chineze.

Citește și: Două femei au fost împuşcate mortal de talibani în timpul unei percheziţii în sudul Afganistanului

Declaraţia este identică altor trei luări de poziţie ale preşedintelui american, în pofida unei vechi politici de “ambiguitate strategică” din partea Washingtonului, destinată să evite o invazie chineză şi să descurajeze Taiwanul să provoace Beijingul declarându-şi oficial independenţa.

După fiecare din declaraţiile lui Biden, Casa Albă a afirmat că politica americană faţă de Taiwan nu s-a schimbat, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.